Vorbeam astazi despre frumusete si mi-am amintit un exemplu foarte bun pentru ce e frumos. Proverbele (pe care, sincer, nu prea le am la inima) zic ca "nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie". Din pacate, autorul anonim colectiv nu mai e prin preajma, s-a sfarsit odata cu colectivizarea. Daca el nu ne mai poate spune ce-i frumos, trebuie sa ne gandim noi cu mana la frunte.
Marilyn Manson spunea acum mai mult de 10 ani ca s-a saturat de tirania frumosului. Cum adica? Pe el n-am putut sa-l intreb la concert ce e frumos si ce nu. Dar pentru ca pseudonimul lui vine de la o icoana a Americii (la care a alipit un criminal in serie), ma gandesc ca fie Marilyn Monroe reprezinta frumosul, fie opusul frumosului. Iar antiteza cu Charles Manson ma face sa cred, in mod matematic si simplist, ca frumosul e tot ceea ce nu e urat.
Toate bune, dar mai avem un pas. Trebuie sa ne intrebam daca frumosul si uratul formeaza un tot, sau daca mai sunt si alte lucruri care nu sunt nici frumoase, nici urate. Oare exista asa ceva?
Nu, nu m-am tampit, desi am limbajul si gandirea unui copil de-a sasea. Ideea e foarte simpla... nu exista uratul 