Nostalgia reprezinta esecul prezentului.
Definitia ajuta mai putin atunci cand esti deja cuprins din toate partile, precum o casa veche de iedera care o napadeste, aruncand interiorul intr-o bezna densa. Prin ochiurile de geam care mai pastreaza o urma de transluciditate se zareste trecutul, incetosat de trecerea timpului. Se vad copiii alergand pe strazi dupa mingi de plastic sau jucand elasticul. Zeci de voci pitigaiate arunca in aer triluri dintre blocurile de beton. Din cand in cand, cate-o masina ratacita atrage reprosuri: "s-a mutat bulevardul?".
Din spatele ochiului de geam se zaresc oamenii mari, tatii, fiecare cu treaba lui. Trei in gradina din jurul blocului, sapand de zor in uniforma premilitara. Altul, in halat bleumarin si cu o sapca neagra, mestereste de zor la masina ridicata pe caramizi. Cei mai in varsta, pesemne bunicii, stau de vorba in jurul batatorului de covoare, unde s-a incins un mini-campionat de table intre vecini.
Femeile se zaresc mai greu. Cate o silueta se misca repede in spatele geamurilor deschise, cu pernele si plapumile atarnate peste pervaz, la aerisit. Din bucatarii iese un abur alb, aproape imperceptibil. Sunt prea departe sa pot simti mirosul de mancare. Probabil o ciorba de legume, o tocanita de cartofi sau, cine stie, poate o prajitura negresa.
In fata sticlei cu vedere la o alta viata nu poti decat sa privesti ca un simplu spectator si sa tesi imaginea completa in jurul celor cateva cadre care-ti amintesc de o vreme pierduta. De oameni care nu mai sunt si care nu mai pot exista. De lucruri ce nu vor mai fi la fel. Trecutul este servita in portii de o ora si jumatate, fiecare prezentand un alt aspect al unor vremuri pe care mi-as dori din rasputeri sa le retraiesc. Am fost copil pe ciment, adolescent la scara blocului. As vrea sa pot fi adult la tenis de picior, intre cazane, cu ceilalti old boys. Si apoi sa ma retrag, la varsta a treia, in spatele blocului, pentru partidele de table de la sfarsit de saptamana.
Portia de nostalgie a luat sfarsit, odata cu genericul. Sticla se intuneca, iar locul imaginilor este luat de numele unor oameni, din care multi nu mai sunt printre noi. Un fel de necrolog pe fundal muzical, dovada a trecerii timpului.
Am stins televizorul. Leka nosht.
