O combinatie de doua proverbe romanesti spune ca cine sapa groapa altuia departe ajunge.
Se apropie primele alegeri de dupa protestele anti-PSD care au zguduit tara in urma cu cateva luni. Cele mai noi proteste au fost in urma cu cateva saptamani, cand un antreprenor a indemnat lumea sa ia o pauza de la munca pentru a protesta. Ca si restul miscarilor de strada, si asta s-a dovedit frectie la picior de lemn.
In lupta cu partidul de la putere, de care o mare parte din oamenii tineri din Romania vor sa scape cat mai curand, iesitul in strada, mitingurile si pauzele de protest si-au dovedit ineficienta. In timp ce PSD-ul castiga vot cu vot prin clasica metoda "un kil de ulei, o punga de faina", multi romani pleaca din tara si mai dau, din cand in cand, cate un Like la postarile anti-PSD.
Aproximand cu lejeritate, in Romania sunt 18 milioane de votanti, din care 5 milioane sunt pensionari. Se observa cu usurinta strategia PSD-ului de a vorbi de cresterea pensiilor constant pe parcursul intregii guvernari, mariri care se intampla din an in Paste, dar despre care se discuta aproape zilnic. Iar atunci cand aceste mariri se intampla, nu mai conteaza de unde vin banii si daca marirea se face in urma unei strategii sanatoase sau a unui imprumut pagubos. Pentru pensionari, orice marire conteaza si va fi luata in modul absolut, fara alte intrebari. Atunci cand ai stomacul gol, egoismul devine feroce. E modul primordial de autoaparare al organismului.
Sa revenim la cifre. Daca 80% din pensionari voteaza cu PSD-ul, inseamna deja 4 milioane de voturi. Lor li se adauga si cei care lucreaza la stat si o duc bine, adica vreun milion din cei aproximativ 1.2 milioane de angajati ai statului carora le-au crescut salariile in guvernarea PSD. Patru plus unu egal cinci, adica aproape 28% din voturi vor ajunge, by default, in curtea cu trandafiri.
Fals! Cifrele de mai sus ar fi adevarate daca prezenta la vor ar fi obligatorie, precum in Luxemburg, spre exemplu. Numai ca la noi, prezenta la vot a fluctuat in ultimii 20 de ani intre 40 si 60 de procente - adica, in medie, 50% din cetatenii cu drept de vot au catadicsit sa-si rupa o ora din ziua de duminica pentru a-si exercita dreptul de a alege, la care acum 30 de ani nici nu visau. In lumina dura a acestor statistici, procentul de votanti PSD se dubleaza, adica ajunge la 56%, suficient pentru a continua nestingheriti sa guverneze cu succes.
Am aproximat mult in calculele pe care le-am facut, dar ideea ramane: cei care vor sa inlocuiasca PSD-ul la putere, fie ca vorbim de PNL sau de USR, trebuie sa-i convinga pe votantii anti-PSD sa mearga la vot. Si probabil nici asta nu va fi suficient pentru vreunul dintre cele doua partide, ceea ce poate da nastere din nou la aliante cu iz de "Dreptate si Adevar".
Cu alegeri europarlamentare in mai si prezidentiale in noiembrie, se anunta un an foarte disputat in plan politic. Iar daca prezenta la vot nu va fi de 60% sau mai mult, la fiecare din cele doua scrutinuri... ramane cum am stabilit.