Frustrarea mea cu retelele sociale

Am citit ieri o stire care suna cam asa: un bar din Bucuresti a organizat o vizionare a unui meci important de handbal al echipei nationale. La respectiva vizionare s-a anuntat prezenta a patru nume importante din handbalul romanesc: Paula Ungureanu, Iulia Curea, Ramona Farcau si Alina Iordache. Fetele au fost invitate sa urmareasca impreuna cu suporterii meciul nationalei de la Cluj, cu Rusia, foarte important pentru calificarea la EURO.

O gramada de oameni s-au anuntat interesati, iar 153 dintre ei si-au anuntat prezenta la eveniment. De venit, au venit numai 3 (trei!). Desigur, nu e deloc greu sa apesi butonul "Going" si sa nu te duci, dar oare de ce o faci? Langa el ai alt buton, "Interested" - daca vrei sa mergi, insa esti in dubii daca poti ajunge.

Imi amintesc inceputurile internetului la noi, pe la sfarsitul anilor '90, cand utilizatorii se gandeau de doua ori inainte sa apese pe un buton. Iar cand vorbeai cu cineva de pe IRC pentru a stabili o intalnire, fie ca era vorba de un agatat, fie ca era un schimb de CD-uri, lumea venea la intanire, oamenii erau punctuali si asta inainte de telefoanele mobile!

Ce naiba se intampla?

Blah, blah, blah