Titanul este un loc magic, un cartier al Bucurestiului. Este cartierul impreuna cu care am crescut. Am vazut vechi magazine care dispar, facand loc afacerilor moderne. Am vazut tarabe cum invadeaza trotuarele, ce apoi au disparut, iar locul lor a fost luat de masinile parcate aglomerat. Nimic nu e peren, nici macar existenta mea in mijlocul acestui Rai decazut. Numai ca frumusetea cu care m-au imbogatit anii petrecuti in mijlocul acestui Paradis va dainui peste veacuri, oriunde ma voi afla. Pentru ca Titanul nu este numai un cartier, este o stare de spirit.
doamne ce schimbat e titanul in poza de mai sus ... ce efecte are timpul ...
Poza cu aer comunist.
Aerul era comunist in perioada aia, dar noi il percepeam diferit. Eram copii si era bine.
Da, cred ca ai dreptate. Dar acum mi se pare naspa.
Mie nu mi se pare naspa, mie mi se pare calm. Are ceva din calmul din "The Full Monty".
bai nici n-ai plecat bine (si nici prea departe, si te-a si cuprins nostalgia). parca esti din diaspora
. te pomenesti ca vorbesti si cu un usor accent mai de oras 
amuzantule!
daca ma mutam in anglia, america sau australia, nu imi era dor nici de Titan si nici de tara. cu cat esti mai aproape, cu atat e mai greu sufleteste.
oricum, momentan imi e dor la fel de mult de Sheffield, pe care nu cred ca ajung sa-l vad anul asta. in Titan ajung sigur, insa.