Vinilul se afla de zeci de ani in aceasta dezbatere, in care a fost pus in discutie alaturi de CD, SACD, DVD-A si, in ultimii ani, serviciile de streaming. E o discutie in care sunetul analog si cel digital sunt comparate, masurate, dezbatute si, la final, (aproape) nimeni nu-si schimba parerea despre formatul preferat.
Formatul digital necomprimat (lossless) are o acuratete si un interval dinamic (dynamic range) mai mari, un raspuns in frecventa mai larg si o precizie mai buna (phase accuracy). In plus, vinilul are cateva minusuri care pot fi trecute ca atuuri ale formatului digital: dinamica este comprimata pentru ca acul sa nu sara de pe disc in timpul redarii, frecventele nu merg atat de jos pentru ca n-ar putea fi redate, consecinta fiind ca sunetul este (aparent) truncat.
Din punct de vedere tehnic, vinilul este evident inferior formatului digital. Redarea digitala este identica de fiecare data, in timp ce sunetul pe vinil este afectat de fiecare zgarierura sau fir de praf prezente pe suprafata discului. Iar cel mai mare minus al discului de vinil este intervalul dinamic, mai mic cu 30% fata de cel al unui CD. Cu toate astea, multe inregistrari pe vinil se aud diferit, uneori mai bine, in comparatie cu aceleasi melodii redate de pe CD sau dintr-un fisier digital.
La o prima vedere, aceasta discutie pare similara cu cea in care cei care citesc carti tiparite spun ca atunci cand citesti o carte pe ebook reader sau pe tableta, experienta nu este la fel. E una sa intorci paginile, sa le auzi cum fosnaie, sa simti mirosul lor si complet altceva sa te plimbi cu degetul pe un ecran. Intotdeauna se va aduce in discutie experienta completa, care in cazul vinilurilor implica manuirea discului, curatarea lui, grafica de pe coperta sau surprizele care se mai gasesc intr-o editie pe vinil a unui disc. Numai ca la viniluri nu e ca la carti.
Pentru a compensa diferenta de interval dinamic, mastering-ul pentru vinil este diferit de cel facut pentru CD. Mi s-a parut incredibil initial, dar lucrurile au sens odata ce sunt intelese in profunzime. Inginerul de sunet care masterizeaza pentru pentru vinil ridica unele sunete aflate in zona inferioara a intervalului dinamic pentru a putea fi redate de acul pickup-ului. Si rezultatul obtinut e uneori exceptional, un exemplu fiind albumul "Stadium Arcadium" al celor de la Red Hot Chili Peppers.
Daca in cazul vinilurilor, inginerii de sunet cu adevarat buni pot obtine rezultate exceptionale, cei care masterizeaza pentru CD persista in greseala numita loudness war (sau loudness race) de peste 20 de ani. Tradusa rudimentar 'lupta pentru volum', aceasta cursa pentru atingerea unui anumit numar de decibeli la redarea audio a facut ca foarte multe albume aparute in ultimele decenii sa aiba un sunet absolut oribil in varianta de CD. In dorinta de a se auzi cat mai tare, de parca mai mult volum ar inseamna o calitate mai buna, au dat-o in bara constant. Tendinta de crestere a nivelului audio in muzica inregistrata a inceput cu mult inainte de aparitia CD-ului si afecteaza direct fidelitatea sunetului. Limitarile analogice au pastrat aceasta tendinte in anumite limite, dar aparitia CD-ului in anii '90 a repornit aceasta cursa in cautarea zgomotului absolut. Semnalul audio a fost din ce in ce mai procesat, mai comprimat, urmarindu-se si egalizarea intervalului dinamic. Calitatea sunetului a fost compromisa in incercarea de a atinge valori cat mai ridicate ale volumului. Efectele nocive, precum taierea frecventelor (clipping) si aparitia distorsiunilor, nu i-au oprit pe cei avizi de volum. Cantitate, nu calitate.
Toata aceasta dezbatere are o concluzie simpla: daca ar fi masterizate de oameni competenti, care sa urmareasca exclusiv calitatea sunetului si sa nu aiba alte orizonturi, formatul digital l-ar depasi cu usurinta pe cel analogic la toate capitolele. Desigur, exista si CD-uri care se aud la fel de bine sau chiar au un sunet superior discului de vinil. Dar pentru a le compara trebuie fie sa ai la indemana doua sisteme similare, unul care sa redea formate digitale (streamer), precum si un pickup (turntable) de aceeasi calitate. In felul acesta se pot obtine cele mai bune concluzii. In lipsa unui astfel de setup exista solutia vinylrip-urilor descarcate de pe internet. Un vinil transformat in format digital pe un echipament de calitate se va auzi in proportie de 99% la fel fel cu discul original, cu mentiunea ca redarea sa in format digital va fi identica de fiecare data.
Am obtinut din diverse surse mai multe rip-uri digitale are unor albume scoase pe vinil de la trupe precum Aerosmith, Red Hot Chili Peppers sau Rolling Stones. O sa revin cu impresii despre diferentele pe care le-am identificat, care nu sunt putine. Iar pentru mai multe informatii din domeniul audio, va recomand canalul de Youtube al celor de la PS Audio.