Am pierdut o suta de lei. Nu stiu cum si pe unde mi-a scapat, dar de la banca si pana acasa am pierdut-o. Era intr-un teanc (mare!) de bani din care a cazut.
Ma gandeam ce reactii pot avea romanii care pierd 100 de lei - de la "Doamne, cum sa pierzi atatia bani?" la "Ce pielea mea, te fac pe tine un milion!?". 20 de lire, 25 de euro sau 35 de dolari. Sau p-acolo, numai ca in in alte parti reactiile sunt mai putin extreme. Lumea se intreaba cu suparare unde sunt banii, dar nu dispera, pentru ca viata are o anume siguranta (chiar si acum, cu toata criza). Iar in partea ailalalta nu cade nimeni, sa batjocoreasca banii, fie ei munciti sau nu.
Romanii sunt o specie aparte din mai multe puncte de vedere. Nu, nu vreau sa vorbesc de Hiperboreea, ci de monstrul care ne macina din interior. Asemenea personajelor din Alien, suntem mancati din launtruri de romanism. Daca te bagi in tarate, te mananca porcii. Taratele suntem noi, nu avem cum sa fugim din troaca. Nu-ti dai seama ca esti mancat decat prin comparatie - iesi in afara tarii si te compari cu oamenii de acolo, te gandesti cum erau bunicii tai si te uiti cum esti tu. Cum esti tu?
Intrebarea e retorica, raspunsul suntem noi: nu ne putem schimba, suntem prea multi. O interventie de-afara ar fi ca un cub de gheata aruncat in oala cu apa clocotita, ca s-o raceasca. E imposibil. Flegmezi pe strada, ragai sau injuri, le faci pe toate (aproape) involuntar, pentru ca asta se deruleaza in jurul tau. Omul e slab si, daca refuzi vreo "tentatie", ai de suferit in diferite feluri. Mai bine faci ca toata lumea, ca doar asa e normal.
Atata timp cat orizontul tau o sa fie triangulat intre televizor, computer si prieteni, n-o sa iesi din mocirla.
In speranta ca-mi gasesc suta de lei, va las cu o poza de mare angajament.
