Stari (2)

Cand eram mic, eram printre putinii care faceau meditatii. Imi amintesc si acum meditatiile la engleza din clasele primare. Sambata dimineata. Era asa de cald si de placut afara si, in timp ce Titanul vibra de viata, eu imi taram picioarele cateva sute de metri, pana la meditatii. Era o stare ciudata, ma simteam de parca pierd ceva. Uneori ma intalneam cu cate un prieten care, iesit pe la cumparaturi, ma lua peste picior si imi spunea programul lui pe ziua respectiva: televizor si fotbal. Eu speram ca fotbalul sa se amane pe dup-amiaza, ca sa joc si eu in meciul zilei.

De fiecare data cand ne salutam si ne desparteam, imi placea sa intorc capul si sa privesc amicul plecand in treaba lui. Ma uitam dupa el si incercam sa-mi dau seama ce simte el in momentul ala, cum o sa decurga ziua pentru el. Ma puneam in locul lui si, pentru cateva secunde, nu mai simteam ca pierd ceva. Apoi totul revenea la normal si eu imi continuam drumul, tarandu-mi picioarele spre viitorul pe care nu l-am regretat, mai apoi, atat de mult.

2 comentarii

  1. 17 Sep 2008 la 21:11

    da...dar uite.. dintre voi 2.. el stie sa joace fotbal putin mai bine iar tu...tu... nu. :))

  2. 17 Sep 2008 la 21:35

    nu stii cat m-a ros si ma va roade chestia asta. iti dai seama ce sport o sa faca fi-miu de mic, pe principiul implinirii frustrarilor parintilor :D

Blah, blah, blah