Dupa aparitia iPad Air 2 in oferta Emag la 2379 lei, am cautat sa vad daca tableta de generatie anterioara, iPad Air, s-a ieftinit. Daca la cel mai ieftin magazin din online-ul nostru o gaseai pe la 1700 de lei, la Emag tot timpul a oscilat intre 1850 si 2000. Dau sa vad daca s-a mai schimbat pretul si, stupoare!, observa ca s-au schimbat considerabil! Acum un iPad Air 1 costa 2299 lei! Cu alte cuvinte, in timp ce 'afara' pretul scade dupa lansarea noului model, la noi creste. Iar explicatia e simplu: se apropie Black Friday.
Sunt curios la ce pret o sa fie o tableta iPad Air 1 cu ocazia "mega reducerilor" de pe 21 noiembrie. Probabil 2000 de lei, pretul standard la Emag, "redus" de la 2300
Dezavantajul majoritatii romanilor e ca nu au bani tot timpul. Traind de la zi la zi si de la luna la luna, e foarte greu sa prinzi o oferta chiar si atunci cand apare. Daca vrei un iPad si iti planifici sa-l cumperi de Black Friday, n-ai bani sa-l iei in august, cand poate e redus la 1850 de lei pentru ca magazinul vinde mai prost in perioada de vara. Si atunci ratezi ocazia, iar de Black Friday injuri si-l cumperi cu 2000 de lei, ca doar ai banii stransi si esti pregatit moral sa-i cheltuiesti.