Red Hot Chili Peppers in Romania (2012)

Am ajuns la concertul RHCP destul de tarziu, lumea deja se imbulzea la intrarea dinspre Pantelimon. M-am bagat mai in fata, dar era degeaba, pentru ca de la poarta respectiva (la capatul troleelor) pana la scena cred ca erau de parcurs vreo 300-350 de metri. Pardon, nu de parcurs, de alergat.

Cu toate ca am ajuns cu numai 30 de minute inainte de ora scrisa pe bilet, toti prietenii mei au reusit sa ajunga si mai tarziu, probabil fiecare cu serviciu si alte d-astea. Din pacate, niciunul dintre ei nu s-a imbulzit cu nesimtire, asa ca a trebuit sa alerg de nebun de la poarta, pe alee, pana la aleea circulara din jurul stadionului. In timp ce lumea a luat-o pe scari, eu am taiat-o pe iarba - scopul scuza mijloacele. Dupa ce ne-au verificat putin la intrarea in stadion, a urmat alergatul pe culoare, in jos pe scari de era sa cad in cap, apoi trebuia ocolita scena (eram fix in spatele ei), dupa care iti mai dadeau o bratara inainte sa te lase in fata scenei.

Cu putin noroc, am ajuns la gard, dar nu mai stiam cum ma cheama decat daca citeam pe buletin. Si acolo am ramas, sa-mi trag sufletul, pana ainceput concertul. De mentionat ca intre timp au cantat Grimus, despre care am aflat ca au avut o sonorizare foarte proasta, cel mai probabil din cauza sunetistului. Nu stiu, nu mai pricep, asa am auzit.

RHCP nu e o trupa care sa-mi placa foarte mult, dar Stadium Arcadium este unul dintre cele mai bune albume pe care le-am ascultat vreodata. Si imi place aproape tot ce-au scos, dar niciodata parca nu mi-au intrat la suflet. Plecarea lui Frusciante cu cateva luni inainte mi-a lasat un gust amar, insa un concert RHCP nu se rateaza.

Show-ul a fost asigurat de Flea, pentru ca Josh (chitara) avea piciorul rupt si a cantat de pe scaun, iar Kiedis mi s-a parut destul de apatic. Chad canta si arunca in acelasi timp bete in public, de parca ar fi avut trei maini. Nici acum nu stiu cum reusea sa faca asta. Unul dintre bete a ajuns si la mine, dupa care la Laura, o prietena mult mai fana decat mine.

Flea a mers in maini, publicul a cantat impreuna cu trupa vreo doua-trei melodii, o tipa de 16 ani mi-a vorbit cu "dumneavoastra" si ulterior a lesinat, in timpul concertului, de la ce trasese pe-acolo. Un concert okay, dar nimic spectaculos. La final am luat un setlist, care a ajuns tot la buna mea prietena, si m-am bucurat tare mult ca stau aproape de stadion.

rhcp

9 comentarii

  1. 15 Oct 2012 la 01:20

    ;))
    Nici eu nu ma imbulzesc cu nesimtire. Doar am grija sa ajung devreme ca sa am un loc bun la start.

    Imi imaginez ca a fost destul de mult de alergat acolo. La Rock the City am avut de alergat vreo 600 de metri de la poarta pana in fata scenei si pur si simplu simteam ca mi-au luat foc plamanii...

  2. 15 Oct 2012 la 07:15

    600 de metri? 'Ai de capu' meu, cred ca muream pe drum - la propriu! 8-|

    La Aerosmith, pachetul Meet&Greet venea cu un bilet in zona VIP, adica pe scaunele-alea obosite de plastic. Nici o problema sa pleci de pe scaun si sa mergi in zona din fata scenei, dar cum sa ajungi la gard?

    Manevra a fost urmatoarea: am intrat eu cu Early Access cu prietena mea de la vremea respectiva, eu am plecat in spate si ea mi-a tinut loc la gard. Intre timp au mai intrat doi prieteni, asa ca am avut locul asigurat.

    E aiurea sa dai o galagie de bani si cand vii din backstage sa stai in randul cin'spe.

  3. 15 Oct 2012 la 07:16

    Si, apropo - tre' sa inveti sa te imbulzesti cu nesimtire, e chiar misto :))

  4. 15 Oct 2012 la 14:56

    Dacă tot scrii despre mine, nu mânca i-uri aiurea - o pirietenă mult mai faină decât mine. :D

    Setlistul e la Andra. Ai împărțit drăgălaș bunătățurile, mulțumim frumos!

  5. 15 Oct 2012 la 15:46

    unde, ce am mancat?

  6. 15 Oct 2012 la 19:23

    era o glumă. ai scris că-s mai fană ca tine, eu ziceam că mai mergea un i acolo: mai faină.

  7. 15 Oct 2012 la 19:24

    aaaaa, am inteles acum ;))

  8. 15 Oct 2012 la 20:38

    ce ma?!?!?!?! ai un batz de la chad?!

  9. 15 Oct 2012 la 21:02

    a aruncat destule, unul a ajuns si la mine.

Blah, blah, blah