Am vazut un documentar de curand despre o mica inventie americana: covorasele din polimeri. Nu eram foarte atent, dar am prins ideea: americanii au calculat cate covorase pentru usile caselor se arunca in fiecare an si au gasit un sistem de polimeri pentru a le face 100% reciclabile. Simplist vorbind, te duci cu covorasul vechi, tocit, il bagi in masina de reciclat si, fara pierderi de nici un fel, iti iese pe partea cealalta un covoras nou-nout.
Americanii au inceput lupta impotriva deseurilor in urma cu foarte mult timp, de-aia au ajuns acum la covorase. La noi, de gura Europei, s-au instalat acum cativa ani trei pubele la fiecare colt de strada. Cele care inca supravietuiesc arata cam asa:
Hartie, plastic/metal si sticla. Precum intr-un hiperbolizat joc de alba-neagra, nu-ti poti da seama unde e hartia, unde e plasticul si unde e sticla. Imi spunea un prieten ca oricum continutul lor se duce in aceeasi groapa de gunoi, cel putin pentru moment, dar ca au fost instalate pentru a crea awareness - adica pentru a informa si educa cetatenii despre reciclare.
Aici au gresit cei care n-au inteles ca cetatenii patriei noastre sunt deja educati. Patronii de SRL-uri stiu ca daca emit facturi conform legii, firma are mici sanse de supravietuire. Angajatii au fost educati ca trebuie sa accepte salariul minim pe cartea de munca, iar restul banilor in plic, la negru. Doctorii care au mai ramas in Romania au fost educati sa stie ca trebuie sa accepte ploconul de la pacient pentru a se ajunge cu banii. La fel si profesorii, au fost educati sa dea meditatii elevilor din clasa la care predau, doar pentru a supravietui.
Singurii oameni care n-au fost inca educati sunt cei cu capul in nori. Cei care considera un lucru absolut normal sa ai propriul apartament pana la 30 de ani, pentru ca altfel inseamna ca e ceva in neregula cu tine. Sau propria vila, cum am mai auzit. Ei se intreaba cu tristete incotro merge tara asta, de ce nimeni nu vede lipsa civilizatiei care pe ei ii sufoca. Si sunt atatia care se duc pe coclauri ca sa planteze pomisori sau sa stranga gunoaie din nu-stiu-ce paduri, in timp ce gunoiul de la ei din bucatarie trebuie sa-l duca altcineva.
Si sa nu uitam de efortul companiilor de a responsabiliza tinerii, luandu-i in tabere la cursuri despre reciclare, poluare si incalzirea globala. Ii tampesc de mici incat ajung sa se plimbe pe strazi intreband oameni chinuiti de problemele vietii tot felul de chestii stupide, precum "de ce zboara avioanele?".
Romania azi nu recicleaza. Poate maine, daca traim pana atunci.
Atunci sunt cu capul in nori.
Da, reciclez. Da, separ plasticul de hartie la nenorocitele alea de plicuri cu fereastra in care primesc facturile. La fel cum separ plasticul de carton la cutiile cu lapte.
Nu, nu sunt de acord cu mesajul articolului. Faptul ca altcineva nu-si face datoria nu e o scuza ca sa nu mi-o fac nici eu. Daca altu' fura, nu e o scuza ca sa fur si eu. At the end, you can come up with a thousand reasons, but still have no excuse.
Apropo, daca vad pe cineva ca-si lasa gunoi in metrou (ceva de genul ambalaj de cine stie ce), eu comentez. Unii reactioneaza urat, da' altii isi iau gunoiul.
In ceea ce-o priveste pe copchila aia cu nume de ceva alcoale, da, are probleme grave cu limba romana si absolut nici o scuza pentru asta. Dar in rest are dreptate. Nici oamenii aia "chinuiti de problemele vietii" nu au absolut nici un drept sa foloseasca asta pe post de scuza pentru incultura.
"Educatia" despre care vorbesti e o mizerie.
Si nu inteleg nici sa ma tai ce dracu' legatura poate avea chestia asta cu barbatul ideal. Sau cu avut sau nu apartament.
Educatia despre care vorbesc e o mizerie, dar e mizeria cu care te incarca viata in Romania. Si mai ai dreptate cu o chestie, daca cineva nu-si face datoria, nu e o scuza sa nu ne-o facem si noi, ceilalti... cu un amendament. Sa ma explic.
Daca actiunile se petrec in paralel, atunci intr-adevar nu e o scuza. Adica daca Gigel fura, eu n-o sa fur in paralel.
Dar daca actiunile se succed, iar actiunea cuiva o anuleaza pe-a mea, care mai e sensul? Daca tu separi plasticul de hartie si vine Gigel si le colecteaza pe ambele in aceeasi pubela si o descarca la Glina, efortul tau e nul.
Nu e vorba de comportamentul meu universal, ci de faptul ca in Romania trebuie sa fii atent la ce faci si sa depui efort doar daca merita. Degeaba planteaza niste voluntari trei puieti pe o pajiste, cand in fiecare iarna se defriseaza jdemii de kilometri patrati de padure.
Pe care poti alege s-o accepti sau nu. Dar orice ai alege, ai face bine sa-ti asumi consecintele deciziei.
(Si inainte sa zicem Romania, ar trebui probabil sa ne consideram norocosi ca nu ne-am nascut in Liban. Tara nu e pusa la plezneala, discutam ieri cu un programator din Liban.)
Aia cu "be the change" nu e o prostie. Si n-o sa renunt sa fac nimic din ce mi se pare corect sa fac doar pentru ca actiunea altcuiva o poate anula pe a mea. In loc sa ma iau el dupa Gigel (ceea ce nu poate sa insemne decat scufundat si mai adanc in mlastina), poate intr-o zi Gigel o sa se ia dupa mine.
Pentru mine, absolut orice efort merita, indiferent de rezultatul final.
Mizeria vietii in Romania te afecteaza intr-un final, indiferent daca 'accepti sau nu'. E ca si cum ai fi pe ploaie torentiala in geaca impermeabila si cu umbrela. Dupa ce mergi destul de mult prin ploaie, tot te uzi pana la piele.
Foarte bine concluzionat. Cred ca asta e diferenta intre noi, faptul ca eu consider ca efortul merita numai in masura in care conteaza in rezultatul final.
Am mers prin ploaie. M-am udat pana la piele. Am supravietuit, nu m-am topit. Suntem oameni, nu hartie.
Eu am prieteni pentru care viata a fost un tsunami si ma mir cum mai stau in picioare. Nu stiu unde as fi ajuns in locul lor, cu siguranta nu sunt la fel de puternic.