Am descoperit interviul de mai jos pe site-ul pressone.ro. Articolul e din 2019, dar probabil va mai fi valabil inca 20 de ani de-acum incolo, lejer.
Cum am ratat sansa de a face din Arena Nationala un stadion adecvat pentru concerte? Cum reactioneaza managerii trupelor mari cand afla ca au de parcurs un drum de peste 12 ore, de la Budapesta la Bucuresti, pentru a ajunge sa-si monteze scenele in capitala? De ce a refuzat U2 sa vina in Romania si cum se “implica” autoritatile cand trebuie sa sprijine un eveniment important?
Raspunde Guido Janssens, un belgian stabilit in Romania de aproape 20 de ani. E unul dintre cei mai importanti organizatori de concerte de la noi. Roger Waters, Red Hot Chili Peppers, Madonna, Lady Gaga sau Depeche Mode sunt cateva dintre reperele ultimului deceniu. Din 2017 a lansat un nou festival de muzica, Awake, langa Targu-Mures.
Guido spune ca lipsa autostrazilor si salilor pentru concerte indeparteaza trupele mari de ideea de a prinde Romania in turneele lor. A inceput sa organizeze concerte in Romania in 2005.
Povesteste Guido Janssens:
In 2005 a fost o mica incercare, un test in Sala Palatului cu primul concert de gospel din Bucuresti. A mers foarte bine, a fost un spectacol apreciat, dar marea nebunie a inceput in 2006, cu Depeche Mode pe fostul stadion Lia Manoliu.
Toata lumea ne-a zis inainte ca riscam sa pierdem bani. Ne-am ingaduit sa nu tinem cont de acest avertisment. Din fericire, am avut dreptate si, mai mult, sold-out cu Depeche Mode pe Lia Manoliu. A fost inceputul valului de concerte pe care le-am organizat de atunci.
Nu era nimic la mijlocul anilor 2000, nu exista un site de ticketing, de exemplu. Am si ajutat la aparitia primului. Bine, pe vremuri, 90 la suta din bilete se vindeau fizic in magazine. Nu existau firme de sunet, de lumini si profesionisti care sa ridice o scena la nivel international. Pentru noi a fost o provocare, dar mi-a placut ca pot face ceva nou intr-o tara pe care, atunci, abia incepusem sa o cunosc.
Totul era nou pentru toata lumea: si pentru noi, si pentru public, si pentru autoritatile locale. Imi amintesc de discutiile cu Politia si Jandarmeria inainte de Depeche Mode, despre masurile de securitate.
N-aveau experienta concertelor mari, s-au gandit la un dispozitiv cum e, de exemplu, la un meci Steaua-Dinamo. Am adus niste oameni din Olanda cu expertiza in asa ceva, iar reprezentantii Politiei si ai Jandarmeriei au fost foarte receptivi, ne-au ascultat.
In 2019, ne lipseste in primul rand infrastructura. Stim cu totii ca Romania nu sta foarte bine la capitolul autostrazi. Noi am ratat o gramada de oportunitati din cauza asta. Reactiile sunt de stupefactie cand managerii trupelor fac calculul legat de timpul pe care trebuie sa-l faca 20 de tiruri si autobuze de la Budapesta la Bucuresti. 6-7 ore pe o virtuala autostrada?
O trupa aflata in turneu isi stabileste toate detaliile in termeni de eficienta. Explica-le ca trebuie sa faca acest traseu in cel putin 12-13 ore. De asta e inca greu sa aducem trupe cu productie mare in Bucuresti.
Clujul a devenit mai accesibil din punctul acesta de vedere, e mai aproape de Budapesta, de Viena, de autostrada pana la urma. Apoi, in Bucuresti nu avem sali. E Sala Palatului, inaugurata in 1960, si o polivalenta la fel de oribila, cu o capacitate nesemnificativa.
Ok, piata s-a maturizat, intre timp au aparut mai multi organizatori seriosi, mai multe companii de ticketing, putem spune ca suntem pe un drum bun. Dar, ca si in urma cu 14 ani, ne lipsesc infrastructura rutiera si salile de concerte.
Repet, din cand in cand pierdem niste trupe mari din cauza ca se uita cat trebuie sa faca de la Budapesta la Bucuresti sau de la Viena la Bucuresti. Si atunci isi spun in felul urmator: “mi-ar placea sa fac un concert in Romania, dar e prea mare bataia de cap, pierdem prea mult timp pe drum, mai bine mai stam o zi la Viena si apoi mergem la München”.
Orice turneu are un routing, un traseu, care trebuie sa fie usor si eficient: easy routing.
O alta problema e ca, pana a lovit criza, aveai concerte si in Turcia, Grecia si chiar Bulgaria. Romania devenea astfel un reper important. Intre timp, nimeni nu se mai duce in Turcia din cauza situatiei politice, din cauza situatiei economice nimeni sau aproape nimeni nu mai merge spre Grecia, iar de Ucraina nici nu mai vorbesc.
Si atunci a devenit si mai greu sa aducem trupe mari, daca nu mai pot lega niste orase, Bucurestiul de Istanbul de exemplu. Si atunci se opresc la Budapesta sau la Viena sau cer mai multi bani pentru un concert in Romania fata de unul in Germania. Si asta pentru ca sunt mai mari costurile pentru ei sa vina aici.
In 2009 am pierdut U2 pentru ca nu aveam niciun stadion pregatit pentru asa ceva. Iar ei n-au vrut in Piata Constitutiei. Noi incercam cu toti artistii sa gasim niste solutii cat mai rezonabile. Piata Constitutiei e o solutie decenta, dar nu e chiar un loc ideal pentru un concert.
Facem cam 5-6 oferte unor nume mari, intr-un an, si vedeti si voi cate ajung aici, efectiv. De multe ori e din cauza lipsei conditiilor.
Apoi, mai sunt si alte cauze.
Recent a iesit domnul Becali la televizor si a zis ca in 2020, cand e Campionatul European, romanii nu mai au nevoie de muzica pe stadion, ci doar de fotbal.
Si s-a hotarat ca nu putem organiza concerte pe stadion, la anul, ca sa nu incurcam echipele de club ale caror arene vor intra in renovare inainte. Noi aveam acontate doua nume mari pentru Arena Nationala, in mai si la inceputul lui iunie, iar acum trebuie sa gasim alte solutii. Daca gasim. Sunt doua concerte pentru un public de 40.000-50.000 de oameni. Unuia dintre artisti i-am sugerat Clujul, dar a strambat din nas. Va fi pentru prima oara in Romania si ar dori sa concerteze la Bucuresti. Chiar ieri i-am trimis niste fotografii sa vada cum a aratat Clujul cu Untold, cu Depeche Mode.
In Vest nu ai aceasta problema, datele sunt clare: asta e stadionul, asta-i capacitatea, asta-i sala dedicata exclusiv concertelor. Aici trebuie sa improvizam tot timpul, sa venim cu solutii creative si sa convingem artisti ca se poate si in Piata Constitutiei.
Cu cei de la U2 vorbim constant. Acum doi ani au anuntat ca fac un turneu de stadion, am vorbit cu ei, am pus la punct o data unde s-ar putea intampla in sfarsit concertul in Romania. Eram foarte increzatori. Cand am crezut ca in sfarsit se intampla, ne-au transmis ca vor face un turneu indoor si nu outdoor. Nu aveam in Romania o sala pregatita pentru un asemenea eveniment, adica una cu o capacitate de cel putin 20.000 de locuri. Acum ii asteptam din nou sa anunte un turneu outdoor, daca o vor face. Pentru anul urmator, cel putin, nu s-a anuntat nimic.
A existat un plan ca Primaria Bucuresti sa ridice o sala multifunctionala de cand era Oprescu primar. S-a anulat dupa ce acesta a avut probleme cu legea. Acum s-a anuntat din nou ca vor sa faca o sala de 20.000 de locuri undeva langa Arena Nationala. Cand am citit asta in presa am contactat primaria: “foarte bine daca vreti sa faceti, hai sa vorbim, va putem ajuta”.
Pentru ca si Arena Nationala s-a facut fara ca cineva sa se gandeasca macar o clipa sa ceara si parerea unui organizator de concerte. Faci un stadion pentru meciuri de fotbal, evenimente culturale si concerte dar nu intrebi pe nimeni nimic? “Voi de ce lucruri aveti nevoie? Care sunt detaliile la care nu noi nu ne-am gandit, dar care sunt esentiale in organizarea unui concert?”.
Cum se intra cu camioane, cum bagi o macara acolo? Nu s-a tinut cont de asta. Un simplu dialog ar fi putut anticipa si rezolva cateva detalii care chiar ar fi contat.
Acum incercam sa vorbim cu primaria pentru sala, sa incercam sa-i facem sa ne asculte. Pentru ca degeaba vei avea in sfarsit o sala, daca rezistenta acoperisului nu e suficienta ca sa punem cateva sute de tone de lumini si dispozitive de sunet. Nu sunt arhitect, dar pot pune la dispozitie un rider tehnic de la o trupa mare. Hai sa ne pregatim pentru asa ceva. Avem si o asociatie din care fac parte cam toti organizatorii seriosi de evenimente si incercam sa avem un dialog deschis cu autoritatile.
In negocierile cu trupele mari, se intampla des, mai ales in ultima vreme, ca agentul sau managerul trupei sa ne dea un telefon. “Vrem sa venim la Bucuresti sau in Romania, asta e perioada care ne convine, faceti o oferta!”. Ne-a sunat Metallica si ne-a spus ca vor sa prinda Bucurestiul in turneul lor. Si au zis asa: “nu platiti niciun ban inainte, voi faceti productia si discutam la final”. A fost cea mai usoara negociere de care am avut parte pana acum. Acelasi lucru a fost si cu Madonna, in 2009.
In alte cazuri, da, noi aflam ca trupa e in turneu de la agenti sau colegii nostri din Vest, si ne gandim daca poate fi un succes in Romania. Venim cu o oferta asa cum, din cand in cand, se intampla sa o faca si alti organizatori din tara. Urmeaza un battle: castiga cel care plateste mai mult sau cel in care managerul trupei are mai multa incredere.
Pana acum am facut de trei ori Depeche Mode si sunt aproape sigur ca si daca vine un alt organizator la trupa si plateste cu 100.000 de euro mai mult tot cu noi o sa faca spectacolul. S-a stabilit un fel de mutual understanding, de incredere reciproca.
Sunt cativa organizatori in piata care fac oferte mult mai mari decat concurenta si pana la urma fac concesii la partea care e extrem de importanta, cea care priveste confortul si siguranta publicului. Fie pun la dispozitie foarte putine toalete, fie asigura paza care nu prea e paza sau fac o scena jalnica. Asa “justifica” banii platiti in plus la trupa. Acolo poti face economie, dar e jenant sa te intereseze doar momentul in care pui la vanzare bilete si reactia de imediat dupa, tratand cu dispret tot ce se petrece la concert sau festival. E oribil, dar se intampla tot mai rar.
Daca ma uit la noi, la Electric, Untold, Neversea, Summer Well, vad oameni seriosi care se ocupa de public. Pana la urma, daca organizezi prost un concert si-l pui pe spectator in situatia de a sta trei ore la coada ca sa-si cumpere o bere, te va penaliza imediat cu reactii pe Facebook sau pe Instagram.
Va spune ca e tipic romanesc si asta ma deranjeaza foarte mult. Nu, tipicul pentru bransa noastra e incercarea de a face o treaba cat mai buna. De multe ori ne iese mult mai bine decat in Vest.
In 2008, cand am adus Metallica pe Cotroceni, am vandut undeva la 27.000 de bilete, in 10 zile. Era un record atunci, nu se mai intamplase. Acum, am stabilit cu cei de la Metallica sa nu mai faca niciun concert in zona, in Serbia, Bulgaria sau Ucraina. Sunt mii de oameni din aceste tari care si-au cumparat bilete pentru spectacolul de pe Arena Nationala. Oricum, a fost o nebunie. Eu nu pot sa ma laud ca am facut vreo magie si uite cat de tari suntem. Adevarul e ca ne-a surprins si pe noi.
Cu B’Estfest-ul am zis ca piata este pregatita sa facem cel mai mare festival international din tara, unul pe modelul celor din Vest. Am inceput la Romexpo. M-am gandit atunci ca oamenii din Bucuresti nu vor merge in afara orasului, vor sa fie totul aproape, accesibil si comod.
Bun, era inainte de criza, si am primit multi bani din sponsorizari, cam 70 la suta din buget a venit de la sponsori. Asta a tinut pana in 2010, cand a lovit criza. Am pierdut in fiecare an bani dar din ce in ce mai putin. A fost si un plan pe mai mult timp: cand organizezi un festival mare ai un orizont de asteptare pe cinci ani si poti spera ca intre anul trei si anul cinci sa intri pe break even.
Din pacate, cand a lovit criza, bugetele de la sponsori s-au redus la 20-30 la suta din ce au fost si nu am mai putut tine festivalul cu nume mari. Avuseseram Pink, Alice Cooper, Moby, Marylin Manson, Santana, nebunie totala, cinci scene. Dupa criza, am zis sa mergem pe un camp si l-am mutat la Tunari. Cu camping, dar cu trupe mai mici. Lumea a zis: “asta nu mai e B’Estfest, nu mai primim cele mai mari trupe”.
Cand am vazut ca tot nu merge cum trebuie am zis ca nu mai are sens sa facem un festival in Bucuresti. S-a dezvoltat ideea de festival boutique, unde locatia in sine devine un fel de headliner, la fel de importanta ca artistii care urca pe scena. Am cautat un loc de vis, l-am gasit, la castelul Teleki din Gornesti, si am luat-o de la zero cu un festival mai micut, pentru ca nu mai vrem sa fim atat de dependenti de sponsorizari.
Festivalul va trebui sa fie sustinut de publicul care vine. In mod ideal, nu vom mai avea nevoie de niciun sponsor. Nu am ajuns inca acolo, dar asta este planul. In viitor, vom accepta sponsori numai daca vor veni cu o activare, o idee foarte tare, foarte haioasa. Trebuie sa vina cu idei, nu numai cu bani.
Am zis sa ne indepartam de Bucuresti, pentru ca am vazut ca la Electric Castle, din al doilea an, cam jumatate din public era venit din Capitala. Ok, bucuresteanul este pregatit sa iasa din Capitala si sa incerce o mica aventura.
Cu Awake, vreau sa avem un festival micut, self-sustainable, sa crestem incet-incet si sa devina tot mai putin dependent de banii de la sponsori.
Romania e singura tara din Europa in care nici un artist local nu reuseste sa umple un stadion, sa aduca 20-30.000 de oameni la concertul lui. Artistii romani au un fel impamantenit de a se dezvolta, de a creste, de a face bani. S-a mai schimbat cate ceva in ultimul timp. Andra sau Delia, de exemplu, mai fac niste spectacole in sali ceva mai mari, e un pas important.
In 2008, foarte putini artisti umpleau Sala Palatului. Nu poti sa vii la infinit cu concerte la zilele orasului, la nunti si la botezuri. Eu sper sa se dezvolte piata locala cu mai putine nunti, botezuri si concerte gratis oferite de primarii si consilii judetene. Sa incerce sa-si construiasca niste cariere adevarate. Poate ca peste cinci ani vom avea un artist care sa umple un stadion. Altfel, e alegerea lor, sunt bine cu ei insisi, fac bani. Pot sa regret atitudinea asta, dar ei sunt oameni liberi si fac cum cred. Everybody has the right to make their own mistakes.