Cand se intampla ca cineva sa faca un gest marunt pentru noi, reactionam ciudat. Din cate am observat, e valabil numai la romani.
Cazul 1. Te opresti vara la o terasa sa bei un suc si descoperi ca persoana care te serveste este un amic din copilarie pe care nu l-ai mai vazut de ani buni. Va bucurati de revedere, se aseaza langa tine la masa si schimbati cateva vorbe in timp ce savurezi bautura. Dupa 5-10 minute, vrei sa pleci, duci mana la buzunar sa platesti, dar amicul iti spune ca e ok, e din partea casei. Stiind ca respectivul nu e patronul barului, ci un simplu chelner, il refuzi, insisti sa platesti si sa lasi un bacsis consistent. "Nu, nu se poate, dar chiar nu ma simt bine" si lasi pe masa triplul costului bauturii, fara sa mai ceri nota sau vreun bon fiscal. In schimb, daca intamplarea ar avea loc in alta tara, cu oameni de alta nationalitate, scena ar fi diferita. Spre exemplu, spaniolul ar fi bucuros de revederea cu prietenul sau, ar raspunde "Serios? Multumesc!" la propunerea acestuia si ar pleca absolut linistit, fara sa lase vreun ban.
Cazul 2. Esti la scara blocului si vrei sa intri in acelasi timp cu un alt vecin. Deschizi usa si ii spui "Va rog, dupa dumneavoastra". Persoana respectiva, intr-un puseu de bun-simt similar, spune "Nu, va rog". In felul asta se creeaza o situatie penibila in care intri tu intai in bloc, desi ai fost cel care a lansat primul invitatia. Imi aduc aminte o faza de acum multi ani, cand m-am nimerit cu un vecin la intrarea in blocul in care locuiam. Am descuiat usa, iar el a deschis-o. Eu am zis "Va rog!", insa el a contracarat cu clasicul "Nu, eu va rog!". In momentul ala, fara sa ma bufneasca rasul, am supralicitat: "Va implor!". Si am avut castig de cauza, intrand al doilea in bloc.
Cazul 3. Folosim foarte des cuvantul 'multumesc', chiar si atunci cand nu e neaparat cazul. Se intampla ca cineva sa-ti ceara ajutorul cu o informatie, tu sa i-o oferi, iar persoana respectiva sa completeze cu ceva ce nu stiai. Iar tu zici "Multumesc" pentru ca ai aflat ceva util. In clipa aceea, interlocutorul realizeaza ca el a fost avantajat initial de acest dialog si supraliciteaza cu clasicul "Nu, eu multumesc!". Practic, vrea sa anunte ca stie cine a avut mai mult de castigat din schimbul de replici si ca nu a uitat, doar a amanat putin exprimarea aprecierii, iar tu ai sarit randul. Practic, e un fel de agresivitate pasiva, ca tu n-ai asteptat sa zica el primul 'multumesc', dupa care sa zici si tu un 'si eu multumesc' din reflex, precum in cazul lui 'si eu te iubesc'.
Chestiile-astea sunt atat de inradacinate in comportamentul nostru, incat orice abatere de la astfel de reactii aberante ar fi taxata. Chelnerul ar povesti ca esti un sarac, ca el s-a oferit din curtoazie sa-ti faca cinste, dar tu trebuia musai sa-l refuzi si sa lasi si bacsis. La intrarea in bloc e o intreaga ecuatie cu multe variabile: sexul persoanelor, varsta lor, cate plase are fiecare in mana, care e mai grea etc. Iar in ultima situatie nu pot decat sa spun ca am inceput sa spun "Nu, eu multumesc" ca raspuns la aproape orice "Multumesc" care imi este adresat. N-are nici un sens, dar uneori mi se pare amuzant.
Uneori n-are legatura cu asta, ci cu simplul fapt ca sa accepti favoarea iti inrautateste tie situatia.
Chestia cu usa mi-a adus aminte de ceva similar patit astazi.
Ies putin pana la Lidl pentru ca trebuie treptat sa-mi repun in functiune piciorul. Ceea ce nu merge prea bine. Nu pot sub nici o forma sa cobor normal scarile si mi-e greu chiar si la diferente de nivel mai mici, cum ar fi coborat de pe trotuar. Si e incredibil de stresant sa trec strada pentru ca ori merg super incet, ori imi trag piciorul dupa mine, ceea ce tot e mai inct decat mergeam inainte, ori incerc foarte tare sa merg normal si am momente in care simt ca nu ma mai tine piciorul si sunt la un pas sa pic.
Ajung aproape de straduta de la capatul blocului si vad ca vine o masina care vrea sa o ia pe acolo. Asa ca ma opresc si raman pe trotuar, nu cobor in strada pe trecere. Tipul imi face semn sa trec, eu ii fac semn sa treaca. Sunt complet pe trotuar, cat timp n-am coborat piciorul pe strada, o chestie super dificila pentru mine la momentul de fata, nu are de ce sa opreasca. Imi face iar semn sa trec, eu dau din cap ca nu, tipul coboara geamul si spune ceva despre cum in masina e cald (wtf, nu inghet cat astept sa treaca cu masina), eu ii spun "si eu am piciorul rupt!", el "nu ma grabesc..."
Dar eu ma grabesc! Si e suficient de stresant faptul ca mi-e al dracului de greu sa cobor de pe trotuar si ca sunt inceata, n-am nevoie sa mai fiu stresata si de faptul ca asteapta cineva dupa mine. Treci dracului si lasa-ma naibii in pace...
Inteleg ce spui. E clar ca ce ziceam eu nu se aplica in toate cazurile, era mai degraba vorba de o escaladare a bunului simt pana devine enervant.
In situatia pe care o descrii, cred ca soferii sunt obligati de lege sa opreasca daca esti la x metri de trecere. Nu stiu exact.
Sau poate i-ai parut interesanta
