Serialul "Gilmore Girls" are propria categorie la mine pe blog, semn ca mi-a placut mult. Cu toate astea, vestea ca Netflix vrea sa-l continuie mi s-a parut trista.
La fel ca ultimul sezon (oh, si filmele!) din "Sex And The City", ultimul sezon din "Gilmore Girls" m-a dezamagit. Povestea a fost lalaita, trasa de par, adusa din condei... totul fara creatoarea serialului, Amy Sherman-Palladino. Daca ar fi ramas la carma serialului, sunt convins ca Amy ar fi continuat firul epic intr-un mod interesant, pe parcursul a mai multe sezoane.
Daca in cazul serialului "Dallas" povestea a fost reluata stangaci de o echipa de telenovelisti, povestea femeilor Gilmore e continuata - sau, in fapt, incheiata pentru a doua oara - chiar de catre creatoarea serialului.
Netflix nu vrea un sezon cu 20+ de episoade, ci 4 filme de 90 de minute. Nu mi se pare o idee buna, gandindu-ma si la serialul "24", unde filmul s-a potrivit ca nuca-n perete. Dar sperante sunt - si aici ma intorc din nou la Amy, care a declarat in repetate randuri ca a stiut "cele patru cuvinte cu care se incheie povestea" inca de la inceput. Poate cu ocazia acestor filme vom avea ocazia unui final mai putin amar. Vom vedea.