Deasupra intrarii in infern sta scris, conform lui Dante, "Lasati orice speranta, voi cei care intrati". La Mega Image-ul de pe Mihai Bravu, de la numarul 294, sta scris, undeva ascuns in dreapta intrarii, faptul ca spatiul functioneaza fara autorizatia de securitate la incendiu.
E imposibil sa vezi acel anunt in 99.99% din cazuri. L-am observat absolut intamplator, cand asteptam pe cineva in fata intrarii si ma plictiseam rau, incat am inceput sa ma uit in toate directiile. Pe spatele unui stalp prafuit e un mare afis:
Magazinul e deschis de vreo 20 de ani, dar documentatia inca nu a fost aprobata, se pare. Si nici nu exista vreun numar de inregistrare, locul e gol. Dar bine ca au stingatoare, de-alea am si eu acasa.
Nu m-am gandit niciodata ca imi pun viata in pericol de 2-3 ori pe zi, cand merg la cumparaturi!