Deadline-uri

Am postat anul trecut o caricatura despre deadline-uri sau, mai corect, termene limita de predare. Toata lumea incearca sa le respecte, dar se intampla cateodata sa se mai depaseasca limitele de timp propuse. Chestia asta a devenit atat de frecventa, incat atunci cand m-am inscris ca angajator pe vWorker (fostul RentACoder, cumparat ulterior de Freelancer.com), am fost obligat sa bifez la inregistrarea pe site ca inteleg ca termenele de livrare propuse de coderi pot fi depasite cu cateva zile sau saptamani!

Ascultand acum cateva zile un concert Aerosmith din '73, l-am auzit pe Steven Tyler anuntand urmatorul album al trupei pentru luna decembrie a acelui an sau cel tarziu mijlocul lunii ianuarie 1974. Numai ca albumul a fost inregistrat intre 17 decembrie si 14 ianuarie, iar lansarea a avut loc pe 1 martie, cu doua-trei luni mai tarziu decat prevedea Tyler cu numai doua luni inainte, pe 27 octombrie 1973. Si deadline-ul a fost amanat in mod repetat, avand in vedere ca pe 7 ianuarie anunta ca albumul apare la jumatatea lunii februarie.

Imi place ordinea, imi plac deadline-urile si, in marea lor majoritate, le respect. Se mai intampla, din vina clientului si uneori a mea, ca finalizarea proiectului sa se decaleze cu cateva zile. Atunci e important sa existe intelegere de ambele parti, la fel ca si atunci cand termenul de plata al facturii se depaseste cu cateva luni.

Blah, blah, blah