In urma cu vreo 9-10 ani, Romania avea destul de multe festivaluri si se aglomerasera line-up-urile de vedete mari din afara, incat ajungeau sa cante in paralel, pe mai multe scene, ceea era stupid pentru un public atat de mic ca al nostru. Dar tocmai asta era un semn ca intrasem si noi pe harta festivalurilor europene cu B'estival (B'estfest), Peninsula, Coke Live si altele.
Multe au fost, putine au ramas. Cele ramase nu mai acopera toate gusturile muzicale, majoritatea fiind de nisa: Untold (singurul festival mare ramas), Summer Well, Artmania, Electric Castle, Neversea.
Ma uit in Europa si lucrurile nu s-au schimbat deloc, ba mai mult, festivalurile au luat amploare, s-au dezvoltat de la an la an, iar altele mai mici au aparut si s-au ridicat. Daca in anii '90 stiam de Rock am Ring/Rock im Park, Donington Park/Download, Roskilde, Glastonbury sau Sziget, acum vad trupe mari care anunta concerte la festivaluri precum Azkena Rock, Reading & Leeds, Nova Rock, Super Bock Super Rock, Wacken Open Air, Sweden Rock, Primavera Sound, NOS Alive, Rock Werchter, Hellfest, Rock in Rio Lisboa, Isle of Wight sau Tomorrowland. De niciunul nu auzisem pana acum vreo 2-3 ani.
Sa luam exemplul festivalului Hellfest, ca tot si-au anuntat prezenta Hollywood Vampires acolo in 2018, iar biletele sunt deja sold out. Acest festival a avut loc pentru prima data in 2006 si la baza lui a stat o echipa care deja organizase cateva editii ale unui alt festival, devenit defunct. Nu le-a fost usor cu numele ales - au primit multe critici si in 2009 si-au pierdut sponsorul principal, Coca Cola. Au avut de-a face si cu procese, pe care insa le-au castigat si au continuat sub acelasi nume. In timp ce la noi festivalurile incepeau sa-si inchida portile, Hellfest era din ce in ce mai bine vandut.
Cifrele editiei 2017 spun totul despre Hellfest:
- in cele 4 zile de festival au fost 356.000 de spectatori
- biletele s-au vandut in timp record, 55.000/zi, inainte ca line-up-ul sa fie anuntat(!)
- festivalul are loc intr-un orasel de provincie, la cativa kilometri de Nantes
La fel ca in anii anteriori, biletele pentru 2018 s-au pus in vanzare pe 13 octombrie si s-au dat imediat, fara ca line-up-ul sa fie anuntat. Asta mi se pare incredibil, sa ai atata incredere in organizatori si in brand-ul Hellfest incat sa fii sigur ca vor fi nume mari pe afis. Iar asta chiar se intampla:
E muzica pentru toata lumea, sunt vreo 150-200 de trupe in 3 zile, deci e misto. Din pacate, e la ei acolo, nu la noi aici. E adevarat ca populatia Frantei e aproape de 4 ori mai mare ca a noastra si ca ei au o putere de cumparare net superioara, dar oare astea sunt singurele cauze? Am impresia ca la noi concertele mari au devenit ca niste evenimente mondene (trebuie sa mergi la Johnny Depp, Rihanna sau Robbie Williams, dar nu esti acolo pentru muzica, ci pentru mancare si bautura), iar concertele mai mici sunt pentru fanii devotati care, fiind prea putini, nu reusesc sa cumpere prea multe bilete si concertul se anuleaza (vezi cazul Rock the City/Offspring). Hellfest e ceea ce putea sa ajunga B'estfest-ul, daca nu era vorba de frauda fiscala si alte manevre tipic romanesti.
In afara de Untold, care pare pe cai mari, nu vad cu ochi buni nici un alt festival de la noi. Majoritatea incearca sa supravietuiasca de la an la an, nici nu se gandesc sa creasca si nici n-ar avea cum. Asa ca ma intreb, la finalul articolui, in stilul lui Carrie Bradshaw, daca peste 3-4 ani va mai exista un alt festival romanesc in afara de Untold.
"E adevarat ca populatia Frantei e aproape de 4 ori mai mare ca a noastra si ca ei au o putere de cumparare net superioara, dar oare astea sunt singurele cauze?"
Nu, nu sunt astea singurele cauze. De la Bruxelles la Paris faci o oră jumate cu trenul. De acolo mai iei ceva spre Nantes şi faci încă 2 ore. Încă juma de oră până la Clisson. În 4 ore abia ajungi de la Bucureşti la Sibiu. Cu maşina! Dacă vrei să iei trenul o să dureze o eternitate şi oricum s-ar putea să ai întârziere peste.
Nu ţine doar de populaţie. În vest ai o infrastructură care îţi permite să aduni oameni din toate ţările din jur. Când ai atâtea opţiuni poţi să mergi la concertul trupei preferate fix în perioada în care ai tu concediu. Bonus vizitezi o ţară nouă, te plimbi, te aeriseşti. Sau mergi la mai multe concerte.
Pana acum 2-3 ani nu auzisesi de Wacken sau Sweden Rock?
Si da, prin partea aia a Europei e mai usor sa te plimbi. Nu stiu neaparat de Clisson si trenurile acolo mi se par imposibil de scumpe, dar uita-te cum arata reteua FlixBus. In vara asta am mers de la Munchen la Berlin mai ieftin decat am mers in 2010 de la Bucuresti la Cluj sa vad Maiden. Da, teoretic sunt 7 ore in autobuz, practic sunt mai degraba vreo 7 jumate spre 8, ca soferu' neamt nu conduce cand e obosit, face pauza sa-si revina. Safety first si oricum si drumul ala Bucuresti- Cluj cu trenul a fost vreo 12-13 ore.
PS - Nu vrei sa stii ce mutra am facut cand am citit "la Johnny Depp"... Stiu ca asa i-au facut reclama, stiu ca asa au vandut biletele, dar... ma doare...
@hoinaru - ne lipseste infrastructura, dar nu credeam ca oamenii pun asta mai presus de muzica. nu pot sa accept ca am devenit o lume de confortisti blazati
@Ana - e misto infrastructura de afara, dar asta-i ziceam si lui hoinaru, ca nu pot sa concep ca dragostea pentru muzica sa nu fie mai presus de asta. Pe vremea cand fanii calatoreau sa vada trupele in mai multe orase, in America anilor '70, nu cred ca le era foarte usor. Da' s-au schimbat oamenii.
Aia cu Depp e scrisa ironic, apropo de faptul ca in unele cercuri tre' sa bifezi prezenta la astfel de 'evenimente mondene'. Si stii parerea mea, e aceeasi
PS: eu am o memorie franjuri, e posibil sa fi stiut de ele si sa le fi uitat. Eram geana pe MTV si ma uitam la aproape toate emisiunile in anii '90...