Cateodata trebuie sa treci peste dorinta artistului!
Nu credeam ca o sa afirm asta vreodata. Eu sunt in tabara celor care considera artistii niste monstri sacri, in timp ce casele de discuri sunt raul necesar. Desi nu mi-am schimbat complet optica, in ultima vreme m-am lovit de cateva situatii aberante din punctul de vedere al audiofilului.
Cel mai recent exemplu este cel al trupei REM, de la care am vrut sa descarc un best of. Din fericire, exista unul oficial, "In Time: The Best of R.E.M. 1988–2003", care cuprinde toate piesele pe care le-am auzit de-a lungul timpului pe MTV. Sunt acolo "Man on the Moon", "What's the Frequency, Kenneth?", "Losing My Religion", "Imitation of Life", "Daysleeper", "Everybody Hurts" sau "Nightswimming". Insa nu apare "Shiny Happy People", unul din primele clipuri REM pe care le-am vazut. Ne explica Wikipedia:
A notable omission from the album is the song "Shiny Happy People" which was deliberately left out by the band despite it being one of their biggest hits.
Stiam ca piesa respectiva nu le place in mod special celor din trupa, insa un album de hituri nu e conceput pentru artist, ci pentru publicul care asculta (mai) superficial muzica trupei respective si vrea sa auda piesele cu care s-a obisnuit de la radio sau TV. Din pacate, multi artisti nu au inteles pe deplin rolul acestor compilatii sau au ignorat cu dispret dorinta fanilor.
Exista multe exemple in istoria muzicii de piese pe care artistii au ajuns sa le urasca atunci cand acestea au devenit foarte populare, iar ei nu simteau ca sunt reprezentative pentru muzica lor. Iata cateva dintre ele:
- "Smells Like Teen Spirit" (Nirvana) - Kurt Cobain se saturase sa o mai cante, si-a batut joc de multe ori in timpul concertelor sau emisiunilor live, cea mai notabila fiind inregistrarea de la Top of the Pops din 1991
- "Sweet Child O' Mine" (Guns N' Roses) - Slash nu suporta piesa pentru ca era foarte greu de cantat atunci cand era beat, adica mai tot timpul
- "Fight for Your Right (to Party)" (Beastie Boys) - membrii trupei au considerat ca publicul a perceput fix pe dos mesajul pe care au vrut ei sa-l transmita
- "Creep" (Radiohead) - trupa s-a plictisit pur si simplu sa cante aceasta piesa in concerte
- "All I Wanna Do is Make Love to You" - succesul piesei i-a facut pe membrii trupei sa urasca piesa, desi mesajul e clar, iar linia melodica e foarte misto
- "Hotel Cismigiu" (Vama Veche) - Tudor Chirila s-a saturat de fanii, majoritatea minori, care solicitau aceasta piesa in concerte, in principiu pentru cuvintele obscene si linia melodica familiara
Sunt multe alte piese in aceeasi situatie. Exista si trupe care nu refuza fanilor placerea de a asculta hiturile. Aerosmith canta la fiecare concert piesele "I Don't Wanna Miss a Thing" si "Dream On", preferate de publicul larg. Setlist-ul nu este infinit, ceea ce inseamna ca piese pe care as vrea eu sa le aud, precum "Movin' Out" sau, de ce nu, "Spaced" (nu, Ana?), raman mereu pe dinafara. Un caz similar este trupa Nickelback, care are intotdeauna pe setlist piesa "Rockstar".
Odata cu aparitia serviciilor de streaming, publicul a trecut in avantaj. Dupa zeci de ani in care pasionatii de muzica cumparau albume intregi pentru numai 2-3 piese care le placeau, a venit randul publicului sa aleaga ce asculta. Din pacate, acest lucru vine la pachet cu o scadere drastica a calitatii muzicii in general. Artistii sunt constransi sa scoata "hituri", melodii care trebuie musai sa fie populare si prezente in cat mai multe playlist-uri, sa fie 'rentabile'. Foarte putini artisti mai opteaza pentru lansarea pieselor sub forma de album, cu un concept in spate si un sunet unitar. Dar despre asta vom mai vorbi.