18 Dec 2008 | Personal

Tanguiri despre bloga-miu

In ultima perioada am primit sesizari verbale si prin ricoseu ureche-gura-ureche cum ca am deraiat blogul dinspre latura lui personala sau pe-aproape catre banalitatea cotidiana, fie ea porno sau nu. Nu neg ca in valtoarea crizei si a proiectelor de sfarsit de an e posibil sa fi gresit prin adoptarea unei linii facile de a scrie ce-mi vine la burice. Este totusi ingrijorator pentru mine sa observ cu o infrigurare nedisimulata faptul ca pana si prietenii apropiati, impatimitii acestui blog, incep sa dea semne de oboseala cognitiva. Ma gandesc ca e cazul sa modific pozitia macazului si sa amplific latura personala a articolelor redactate, mai ales ca se apropie perioada aceea a anului in care te uiti in urma si rememorezi prin filtrul interior tot ce s-a petrecut in ultimele doisprezece luni.

Daca v-ati declarat saturati de informatii cu eleve porno sau clipuri cu Pink, sa stiti ca aveti tot dreptul. Adevarul e ca as vrea sa postez mult mai mult, dar timpul nu mi-a permis luxul tastatului aiurea in ultimele doua saptamani. Promit cu mana pe taste ca voi incerca sa revin la stilul care m-a consacrat printre cautatorii din Google, ca acces direct n-am decat de la cei care cauta Acces direct. Sau poate ca mai exista cativa oameni care nu m-au eliminat, inca, din cititoarele de RSS. Lor le multumesc si pentru ei voi apasa pedala sentimentala a creatiei pentru a face din acest blog o blana virtuala de urs, plasata confortabil in gura focului din semineul infinit al Internetului.

3 comentarii

18 Dec 2008 la 21:16
Ela

Eu zic ca nu trebuie neaparat sa se excluda funnyurile cu posturile mai profunde. E sfarsit de an, la o adica, poti sa faci si sa postezi ce vrei! :D

18 Dec 2008 la 21:25
Andreina

:))))

Singura problema ar fi ca atunci cand pornesti pe o idee/tema nu te lasi pana nu faci un serial. :P

18 Dec 2008 la 22:42
pinkISH

ela, o sa fie o imbinare perfecta! :)

andreina, m-am molipsit de la fratele diaconescu :))

Linkuri