Serviciile si suportul tehnic de la Telekom au ajuns in ultimul hal

Nu mi-au placut niciodata cei de la Romtelecom, atat inainte de preluarea de catre greci, cat si dupa. Serviciile si suportul tehnic au fost intotdeauna praf. Insa oadata cu preluarea de catre Telekom, am crezut ca se schimba ceva. Teapa.

Povesti despre functionalitatea execrabila a serviciilor Telekom gasesti la orice pas pe net. Acum cateva luni, un prieten a decis sa treaca de la Orange la Telekom si unul din banalele aspecte ale vietii, vorbitul la telefon in lift in mijlocul Bucurestiului, a devenit imposibil.

Sunt client Romtelecom/Telekom de 1000 de ani, dar in ultimii aproape 10 ani am optat numai pentru serviciul de internet si canalele de sport pe web. Din pacate, portalul lor (telekomtv.ro) este absolut jalnic si singura optiune pentru a vedea o transmisiune sportiva de 1-2 ore fara intreruperi este sa folosesti aplicatia de mobil. Pe iOS merge ok, iar pe desktop nu am putut sa-l fac sa mearga decat pe IE. De fiecare data cand am vrut sa vad un meci care se dadea numai pe Telekom Sport, am scos semnalul din telefon pe TV prin HDMI si aia a fost. Si eram relativ multumit.

De curand, insa, mi s-a intamplat si mie sa intru n hora clientilor enervati de serviciile primite. Dupa ce au facut nu-stiu-ce schimbari la interfata MyAccount, care era din start prost gandita si este si acum la fel de complicata, am inceput sa am probleme cu accesul la servicii. Am sunat la suportul tehnic si am stat cu zecile de minute ascultand melodia lor de hold, am sters si recreat contul de cateva ori, pana la urma le-am dat si parola pentru ca ne contraziceam. Numai atunci cand au intrat in cont ca user si-au dat seama ca am dreptate si ca informatiile prezente in zona pentru clienti nu sunt corecte. E ireal, dar se intampla - pur si simplu site-ul este atat de prost gandit, ca au ramas foarte multe locuri cu informatie veche atunci cand s-au schimbat ofertele.

Dupa jdemii de discutii si nervi si inchis telefonul (da, mi-au inchis si telefonul fara sa le fi adresat vreo vorba urata!), am reusit sa-mi setez serviciile corecte ca sa pot vedea, de 3-4 ori pe an, cate un meci pe porcaria lor de platforma. Iata cum arata serviciile mele, dupa care va explic de ce arata asa:

Pachetul "Online Telekom Sport+" ofera canalele Telekom Sport 1 si 2, in varianta HD. Daca vrei Telekom Sport 3 si 4, trebuie sa cumperi pachetul "Canale TV Online", care le contine pe acestea doua, tot in format HD. Nu pricep de ce pachetul Sport nu include toate canalele de sport, n-are nici un sens. Si asta nu e tot! Daca te loghezi pe telekomtv.ro si ai pachetele de mai sus, vei vedea si cateva canale de sport extra numite Telekom Sport 7, 8, 9 si 10, toate in format HD. Din cate am dedus, e vorba despre 4 canale difuzate exclusiv online si care emit numai pe durata meciurilor din UCL si EL. Atunci se naste intrebarea: ce e cu canalele Telekom Sport 5 si 6, exista oare? Daca da, de ce nu sunt mentionate nicaieri?

Daca intrati pe Softpedia sau chiar pe forumul oficial Telekom, veti gasi zeci de oameni cu diverse probleme, pacaliti la telefon, intepati cu scoaterea Telekom Sport 1 si 2 din grila pe care o aveau de ani de zile si tot asa. Telekom e un jeg de companie in care mentalitate a ramas la fel ca aia de la firma pe care au preluat-o. Norocul lor e ca au meciuri din Anglia pe care vreau sa le vad din cand in cand, cand nu sunt acasa si nu pot apela la metode alternative. Si nu va mai spun de cate ori am piratat stream-uri externe pentru ca TelekomTV pur si simplu nu functiona.