22 Aug 2008 | Personal

Saracii de noi

Am dat 180 de lei pentru a vedea Metallica de la gard si mi se pare un pret corect. Pe de alta parte, nu pot sa nu ma mir de cum merge treaba pe lumea asta cand citesc stirea urmatoare:

Biletul pentru show-ul Metallica de la arena O2 din Londra costa doar 5 lire sterline. Concertul este precedat de concertul la fel de ieftin, din Germania, unde pretul unui bilet este de 10 euro. Grupul a explicat costurile atat de scazute ale biletelor pentru cele doua concerte: "Pentru ca aceasta este o celebrare, preturile biletelor vor fi, sa zicem, ‘retro’. Doar 10 euro pentru Berlin , 5 lire pentru Londra! Iar partea cea mai buna e ca incasarile vor fi donate in scopuri caritabile."

Stadionul Cotroceni a fost plin la Metallica, o masa mai mare de oameni decat in '99. Nivelul de trai a mai crescut, e de bine. Numai legile la nivel mondial nu s-au schimbat si nu se vor schimba prea curand, putem sa ajungem si stat in SUA, nu numai in UE. Si cat e lumea asta oranduita asa, mexicanii nu vor fi priviti decat ca niste paraziti, ungurii vor baga tot timpul strambe prin Ardeal, francezii n-o sa-i aiba la inima pe englezi, iar cipriotii o sa-si aminteasca de la bunici despre pamantul pe care e acum arborat steagul turcesc. Exemple sunt 'n', de la Israel & Palestina pana la Cristiano Ronaldo si Elodia. Viata pare un carusel, istoria se repeta, oamenii n-au dezvat. Degeaba merge Julia Louis-Dreyfus cu sacosa de-acasa la supermarket, daca un pusti de 14 ani tine 2 compuri deschise non-stop ca sa faca ratie pe piratebay. Tezaurul e tot la rusi, la fel si robinetul de la gaze. Romtelecom ofera net la 20mbps pe niste fire de cupru ingropate pe vremea cand Ceausescu se plimba in trasura Reginei Angliei.

Am dat 200 de lei ca sa stau in primul rand la Ace of Base si mi se pare un pret corect.

3 comentarii

22 Aug 2008 la 11:45
hoinarul

asa..si?

22 Aug 2008 la 12:25
Cata

am intrat in UE de 1 an. s`au ieftinit cumva toate marfurile pe care le importam din UE ? avem cu adevarat parte de reduceri de sarbatori ?

22 Aug 2008 la 13:20
pinkISH

30-Day Money Back Guarantee se traduce la noi prin "marfa cumparata nu se returneaza" scris cu pixul pe un carton.

cum adica "asa, si?" daca n-ar fi toti indiferenti si egoisti, poate s-ar schimba ceva. ne-au luat-o toti inainte, zici ca suntem o tara de handicapati.

Linkuri