Nu suntem in urma Japoniei

Imediat dupa Revolutie au inceput discutiile: suntem cu 10 ani in urma Ungariei, cu 20 in urma Germaniei, cu 50 in urma SUA si tot asa. Nimic mai fals - nu suntem in urma acelor tari. O sa va ofer un exemplu care ilustreaza faptul ca nu suntem nici macar in urma Japoniei.

In 2013, Hokkaido Railway, operatorul liniilor ferate in insula Hokkaido (Japonia) a decis sa inchida mai multe gari din nordul tarii deoarece erau foarte rar folosite. Practic, trenul oprea acolo degeaba, la fel ca autobuzele de noapte in Bucuresti. La o privire mai atenta, insa, operatorul a descoperit ca exista cativa pasageri care folosesc regulat trenul pe linia respectiva, dimineata si seara. Era vorba de cativa copii care mergeau la liceu la cateva statii departare de casa si, pentru ca nu existau alternative publice de transport in zona respectiva, conducerea companiei de transport a luat hotararea sa pastreze gara in functiune pana cand copiii vor absolvi liceul. Trei ani mai tarziu, in martie 2016, compania a inchis oficial cele trei statii.

Pentru a fi acum cu 10, 50 sau 100 de ani in urma Japoniei, ar insemna ca cel tarziu in 2118, Romania sa ajunga la nivelul Japoniei de azi. Ceea ce e complet fals. Nu exista o durata de ani peste care sa ajungem la nivelul Japoniei de acum pentru ca nu suntem pe acelasi drum cu ei. Noi suntem intr-o alta lume, avem un alt mod de a gandi si alte obiceiuri, o alta viata. Practic, suntem pe o alta planeta. Partea si mai trista e faptul ca, pe masura ce trec anii, descoperim ca nu numai tarile vestice sunt intr-o alta lume, dar si vecini de-ai nostri precum Ungaria, Polonia sau Cehia. Iar din cei pe care-i consideram mai saraci, doar Republica Moldova mai poarta stampila asta, in timp ce Bulgaria ne depaseste si ea.

Incet, dar sigur, ajungem 'lanterna rosie' a planetei.