Dupa revolutie, jumatate din oamenii care locuiau la bloc au ales sa-si inchida balcoanele. Nu mai voiau sa dea zapada iarna, puteau folosi spatiul inchis pentru depozitare, pentru butoaiele cu varza si cu muraturi. Asa ca nu ma asteptam ca si acum, la mai mult de 20 de ani de la revolutie, sa vina arhitecti cu proiecte cretine, de parca ar construi hoteluri in Florida. Pentru a clarifica problema, iata exemplul de mai jos:

Proprietarul de la etajul 1 nu a avut atatea mii de euro incat sa-si inchida tot balconul, dar tot a facut ceva cu porcaria aia de balustrada. Vecinul de la 2 si-a inchis, ca tot romanul, balconul. Si pentru ca arhitectul probabil a considerat ca asa ceva n-o sa se intample niciodata, ajungem sa vedem asemenea imagini grotesti.

Ma gandesc ca atunci cand domnul arhitect (al proiectului dupa care a fost construit blocul din imagine) a prezentat fatadele, "dadeau bine" umbrele si zig-zag-ul idiot al peretilor. Foarte misto, dar la romanul de rand s-a gandit cineva? Cum tot se incheie contractele inainte de a se construi blocul, poate ar trebui intrebati proprietarii daca vor inchide sau nu balconul, ca sa nu mai avem probleme de genul asta.

In incheiere, o singura concluzie: cainele latra, ursii merg. Facultatea de Arhitectura e stat in stat si toti considera ca ei sunt cei mai destepti. Partea proasta e ca-i strica pe studentii nevinovati care intra cu speranta pe poarta facultatii "Ion Mincu".

Intr-adevar, este vorba de o vecetarie, adica veceu+dus+bucatarie. Nu e vina arhitectului ca functiunile sunt putin incalecate, probabil ca situl nu i-a permis mai mult.

La o prima privire, remarcam doar ingeniozitatea de a comasa cele doua functiuni. Daca privim mai atent, observam detaliile de finete care fac din acest proiect unul indelung analizat:

- hartia igienica e sustinuta de peretele cabinei de dus, economisind astfel peste 1 mp de perete
- wc-ul si cabina de dus sunt orientate convenabil, astfel incat sa poti supraveghea pe fereastra copiii la joaca
- vezi in orice moment daca wc-ul sau dusul sunt ocupate, iar asta ajuta la organizara mai usoara a activitatilor de zi cu zi
- consumul de curent electric se injumatateste
- consumul de materiale de constructii este si el la jumatate

Si, daca stam sa ne gandim cat de greu este sa se stranga lumea la masa cand esti plecat la munte cu familia... Arhitectura aceasta, putem spune 'de criza', face posibila adunarea rapida a comesenilor. Si pe wc daca esti, auzi indata bipul cuptorului cu microunde. Te ridici, te stergi. Te imbie mirosul... E gata masa!

La manastiri nu prea m-am obosit sa ma duc, mai mult stateam pe langa autocar. Am intrat la vreo doua-trei, mai mult de plictiseala, pentru ca intra toata lumea. Daca eram in vreun oras, cum a fost in Iasi, am profitat de oprire ca sa iau un taxi pana la McDrive.

Excursia a fost superba, dar la intoarcere am aflat ca trebuie sa scrie o lucrare despre ce am vazut, plus poze. Cu pozele am rezolvat usor, pentru ca toata lumea facuse, asa ca am aduna din toate partile, mai un crop, mai un resize si s-a rezolvat. Problema textului a ramas. Nu aveam despre ce sa scriu, pentru ca nu am fost efectiv sa studiez interioarele. Am adunat informatii de pe net, de la colegi si am incropit textul.

La sustinerea lucrarii, am fost intrebat ce m-a impresionat cel mai mult in excursie. N-am stiut ce sa raspund concret, asa ca m-am gandit s-o balaresc si sa povestesc despre zidurile exterioare, ca pe-alea le vazusem si eu, de la autocar. Si am continuat sa discut despre cum trebuie "sa fii acolo" pentru a simti puterea zidurilor, ca planurile nu arata cu adevarat duritatea acestora etc. Prezentarea a fost apreciata pentru unghiul diferit de a privi lucrurile. Colegul meu, dragul de Liviu, a trebuit sa refaca lucrarea lui, scrisa pe bune, si i-a fost dat drept exemplu lucrarea si prezentarea mea. A fost prima data cand m-a injurat de 'mama'

CONSTANTINESCU ALEX GR 46

Sucevita este cel mai elocvent exemplu pentru a demonstra un vechi proverb popular; aici, eu am descoperit ca omul sfinteste locul.

MANASTIREA SUCEVITA

Excursia pe care am intreprins-o prin tara impreuna cu colegii mei, in aceasta primavara, imi va ramane in minte pentru intreg restul vietii. Motivul principal pentru aceasta afirmatie, ce poate fi privita ca 'gimnaziala' sau chiar 'scolareasca', este ca eu nu am fost niciodata prin tara. Nu ma refer aici la numeroasele deplasari in zona litoralului sau cele una-doua tabere la care am participat cu multi ani in urma; ma refer la o escursie in intimatea tarii in care m-am nascut, pe care nu o cunosteam si pe care am descoperit-o in toata splendoarea ei, cu oamenii si locurile ei, cu tot ceea ce nu vezi din balconul unui bloc de beton.

Hotarat fiind sa scriu despre ce m-a impresionat cel mai mult, si pentru ca acesta este si subiectul lucrarii ce trebuie sa o redactez, m-am decis asupra unui ansamblu deosebit, luminat de spiritualitate si culoare, pe care l-am vizitat intr-o calda dimineata de primavara, in urma cu doua luni de zile.

Amplasata intr-un zona in care frumusetea peisajului si linistea deplina te indeamna la intoarcerea spre sine, Manastirea Sucevita este considerata ca fiind una dintre cele mai desavarsite constructii. Cu o arhitectura deosebita, invesmantata cu fresce si picturi ce incanta privirea, detinand in patrimoniul sau lucrari bisericesti de o mare valoare artistica si istorica, edificiul este echilibrul perfect intre linie si culoare. Din pliantele si brosurile puse la dispozitie la fata locului, am aflat ca documente datand din secolele XV si XVI amintesc despre schitul de lemn Sucevita ce avea hramul "Schimbarea la Fata a Domnului" si care, potrivit traditiei, a existat pe locul unde va fi ridicata marea biserica; in anul 1584, episcopul de Radauti, Gheorghe Movila, a zidit si sfintit biserica ce va purta hramul "Invierea Domnului". Cativa ani mai tarziu, Ieremia Movila, fratele episcopului ctitor, adauga bisericii cate un pridvor deschis in partea de nord si sud a exonartexului.

Manastirea dispune de cel mai remarcabil sistem de fortificatii dintre toate manastirile moldovenesti. Biserica este inconjurata de ziduri inalte de 6 metri si groase de aproape 3 metri, cu metereze si drumuri de straja pe toate laturile. Pe partea de est a zidului de incinta sunt insirate case care apartin vremurilor Movilestilor, iar pe partea de nord-est se vad temeliile unei alte case. In zona de sud-vest se mai pot observa urme ale unor chilii calugaresti. Incinta cuprinde si un impunator turn clopotnita, patrulater, sustinut de contraforturi. La utimul etaj se afla cele doua clopote din timpul Movilestilor. Celelalte turnuri au fost construite cu plan octogonal. Sucevita pastreaza elemente arhitectonice cunoscute din timpul lui Stefan cel Mare, savant combinate cu motive din vremea domnitorilor Rares si Lapusneanu. Pastrand planul trilobat, contraforturi si abside laterale, biserica se aseamana foare mult cu celelalte edificii moldovenesti. Firidele alungite ale absidelor, dispuse in numar de 11 la cea rasariteana si cate 5 la absidele laterale, amintesc de arhitectura secolului XV. Interiorul se compune din pridvor, pronaos, naos si altar. Pridvorurile construite in timpul lui Ieremia Movila contin elemente arhitecturale provenite din Tara Romanesca.

Usa de intrare in pronaos este incadrata si decorata din loc in loc cu sculpturi. Sistemul de boltire al pronaosului este alcatuit din frumoase calote sferice. Ferestrele, la exterior au ancadramente de baghete incrucisate. Trecerea spre incaperea mormintelor se face printr-o usa cu chenar alcatuit din baghete incrucisate. Incaperea este luminata de doua ferestre incastrate in zid. Deasupra boltii semicilindrice se afla locul in care se depozitau obiectele daruite manastirii. Intrarea in naos este incadrata de un chenar simplu la care se pot observa elemente de maniera renascentista. Cupola si turla naosului se inalta pe arcuri, iar spatiul interior al turlei primeste lumina prin patru ferestre. Absida altarului, de forma circulara, este prelungita de un spatiu dreptunghiular. La randul sau altarul este luminat de o singura fereastra amplasata in axul central al sau.

Pictura de la Sucevita este la fel de valoroasa ca si cea de la Voronet, Arbore si Moldovita. Continua traditia mesterilor zugravi moldoveni, incantandu-ne prin stralucirea coloritului si plasticitatea compozitionala. Temele transpar interesul pentru naratiune si introduc elemente din natura, fiind inspirate din Vechiul si Noul Testament, din istoria bisericii crestine si din viata culturii greco-romane.

Pe fatada nordica, imediat sub acoperis, este un registru cu serafimi si heruvimi. Urmeaza 13 scene inspirate din Geneza. Cea mai importanta tema este "Scara cereasca" in viziunea Sfantului Ioan Scararul, care este o varianta a Judecatii de Apoi, insa cu elemente imprumutate din traditia si folclorul romanesc. Oranduite pe sapte registre, fatadele absidelor au zugravite scene inspirate dupa cele sapte daruri ale Sfantului Duh. Fatada sudica a pronaosului dezvaluie temele Arborelui lui Iseu, alaturi Scara lui Iacob si filosofi din antichitatea greco-romana. Diferite scene din Imnul Acatist, Vechiul Testament si Viata Cuviosului Pahomie au fost amplasate pe partea superioara a exonartexului. Pridvorul cuprinde frescele cu senele Judecatii viitoare, scene din Vechiul Testament si inscriptii zodiacale.

Calota pronaosului, conform tradititei cuprinde pictura murala cu Sfanta Treime si Isus Mantuitorul, iar Vietile Sfintilor Gheorghe si Nicolae sunt zugravite pe pereti. Diferite scene din Evanghelie si Isus Pantocrator si-au gasit locul in absida sudica si in cupola turlei. Deasupra stranelor au fost pictate scene din Geneza. In spatiul dintre usa si peretele de sud sunt reprezentati Domnitorul Ieremia Movila si familia sa. Portretele lui Gheorghe Movila si al tatalui sau Ioan, devenit calugar la batranete, intregesc compozitia tabloului votiv al bisericii.

Pictura altarului realizata pe patru registre cuprinde: Inaltarea Domnului si Maica Domnului inconjurata de apostoli, Cortul Marturiei, Filoxenia, Invierea si Rugul, Impartasirea Apostolilor Ierarhi. Prin multitudinea temelor si scenelor abordate, pictura de la Sucevita se dezvaluie ca un document de credinta si de istorie, fiind considerat "testamentul" picturii exterioare moldovenesti.

Am fost foarte impresionat de tot ceea ce am vazut la Sucevita. Pacat ca timpul scurt petrecut acolo nu mi-a permis un studiu mai indelungat si aprofundat aspura culturii moldovenesti prezenta in toata frumusetea ei in ansamblul manastirii. Pozele pe care le-am realizat, impreuna cu pliantele cumparate si amintirile vizuale ce mi-au ramas vii in minte m-au ajutat sa retraiesc momentele extraordinare pe care le-am petrecut acolo. Iar aceasta lucrare mi-a dat ocazia sa-mi pun gandurile pe hartie.

Nu stiu daca e bine sa concluzionez. Poate ca da, pentru a lasa in mintea cititiorului un anume sentiment, sentiment pe care il traiesc si eu; sau poate nu, pentru a lasa deschisa spre interpretare imaginea unei biserici pe care numai o vizita la fata locului o poate pune cu adevarat in lumina. Aleg prima varianta, pentru a sublinia ceea ce se poate scrie in josul oricarei imagini prezentand aceasta manastire, si anume ca, dincolo de personalitatea si destinul ctitorilor, dincolo de formatia si de gustul artistilor care au construit-o, zugravit-o si impodobit-o, Sucevita exprima societatea, cultura si epoca care au generat-o.

CONSTANTINESCU ALEX GR 56

Spatiul sacru | Arhitectura crestin-ortodoxa

In domeniul istoriei religiilor, conceptul de sacru, de divin, a fost recunoscut ca o componenta fundamentala a constiintei. Aceste cuvinte, apartinand Parintelui Constantin Galeriu, deschid o conferinta la care acesta a participat in Anglia, in vara anului 1990. Motivul pentru care afirmatie deschide lucrarea de fata este ca aceste cuvinte sintetizeaza conceptia pe care o am despre cu spatiul sacru. Voi incerca in cele ce urmeaza sa detaliez ideile mele, folosind afirmatii bazate pe concluziile celor celor ce au studiat acest concept cu mult inaintea mea.

In urma cu peste 80 de ani, marele filosof german Rudolf Otto analiza existenta in paralel a elementelor rationale si morale din om cu cele innascute, supra-rationale si care constituie in fapt sentimentul religios. Atributele lui Dumnezeu, cele precum atotputernicia, maretia, transcendenta au drept scop evidentierea faptului potrivit caruia conceptul de 'sacru' este un concept ce nu poate fi redus la nici un altul. Acesta reprezinta o categorie autonoma, care nu poate fi dedusa din nici un alt concept, rational sau de alt gen. Otto marca astfel o a patra dimensiune a lumii 'naturii', 'durata': nici un corp nu exista în lume dincolo de timp; celelate trei dimensiuni sunt simtul curiozitatii, cel al cultivarii virtutii si simtul frumosului. Conceptul de sacru este in stransa legatura cu simtul religios, ce este considerat simtul fundamental.

Sacrul este un domeniu care contine domeniul religiosului; el este tot ceea ce nu este asemeni imprejurimii noastre. Omul percepe existenta sacrului cand acesta se manifesta, se infatiseaza ca un lucru cu totul diferit de profan. Aceasta manifestare a sacrului, numita 'hierofanie', poate lua forme diferite: se manifesta intr-un lucru obisnuit, oarecare, precum o piatra ori un copac, sau poate fi chiar intruparea lui Dumnezeu in Isus Cristos; aceste forme dezvaluie insa aceeasi taina, manifestarea a ceva care este 'altfel', a unei realitati care nu apartine lumii noastre, in lucruri care fac parte integranta din lumea noastra 'naturala', 'profana'. Aceste manifestari constituie in fapt rupturi in omogenitatea spatiului, puncte in care comunicarea intre 'sacru' si 'profan' devine posibila.

Mircea Eliade afirma ca orice spatiu sacru implica o hierofanie, o izbucnire a sacrului, care duce la desprinderea unui teritoriu din mediul cosmic inconjurator si la transformarea lui calitativa. Orice hierofanie, chiar si cea mai elementara, reprezinta un paradox: manifestind sacrul, un obiect oarecare devine altceva, fara a inceta insa sa fie el însusi, deoarece continua sa faca parte din mediul sau cosmic. O piatra sacra este tot o piatra; in aparenta, sau mai bine zis din punct de vedere profan, nimic nu o deosebeste de celelalte pietre. Pentru cei carora o piatra le-a aparut sacra, realitatea sa imediata se preschimba, se transforma in realitate supranaturala. Asadar, pentru cei care au o experienta religioasa, intreaga Natura se poate înfatisa ca sacralitate cosmica. Cosmosul, spune Eliade, poate deveni o hierofanie in totalitatea sa.

Experienta religioasa este definita de Otto ca raspuns la o manifestare a sacrului, experienta Numinosului, revelatie a unui aspect al puterii divine. Religia are astfel nevoie de comunicare, fiind un proces si nu un 'lucru' de sine statator. Experienta religioasa e absoluta, supra-rationala. Orice hierofanie marcheaza o realitate ce nu poate fi inteleasa prin limbaj sau simboluri; manifestarea sacrului, in sine, este nedefinibila, inexprimabila.

Desi inutilizabile in descrierea sacrului, cuvintele sunt cele care se pastreaza in ele istoria omenirii. Analiza cuvantului profan (cuvant compus, din latina: pro = in jur, fanis = templu) ne arata omul societatilor arhaice, ce tinde sa traiasca in preajma obiectelor sacre cat mai mult timp. Pentru primitivi ca si pentru omul tuturor societatilor premoderne, sacrul inseamna putere si in cele din urma realitate. Sacrul este saturat de fiinta, iar manifestarea sa insufla simultan atat fascinatia puterii cat si frica de consecintele acesteia. Puterea sacra inseamna deopotriva realitate ,perenitate si eficienta. Opozitia intre sacru si profan este adesea inteleasa ca opozitie intre real si ireal sau pseudoreal.

Pentru a separa sacrul de profan, sau mai bine zis a marca locul de manifestare a sacrului, omul a creat semne. Semnele au luat apoi forma unor granite, ce separa sacrul de profan. Prima granita a fost un cerc alcatuit din pietre- sacrul se manifesta in interiorul cercului, profanul in afara. Cercul a fost apoi transformat intr-un zid ce inconjura un 'loc sfant' si astfel ia nastere 'templul'.

Evolutia acestui lacas de manifestare religioasa, situat pe un loc sfant, difera de la religie la religie si isi are originile in acelasi cerc de pietre ce separa sacrul de profan. Un salt urias peste timp (dar nu si peste spatiu) ne aduce la doua milenii de la cea mai marcanta manifestare a sacrului din istoria omenirii. Templul este acum, pentru mine, biserica crestin-ortodoxa. Ma voi referi in continuare numai la biserica situata pe un loc marcat de hierofania ce i-a adaugat atributul de sacru. Aceasta constructie care este in esenta, din punct de vedere arhitectural, identica de veacuri, reprezinta, dincolo de fotografii sau analize arhitecturale, o 'experienta'. Cel mai 'concret' mod de a explica transformarile pe care 'templul' le-a suferit de-a lungul vremii este de a prezenta exemplul bisericii San Clemente din Roma.

San Clemente nu este o singura biserica, ci trei astfel de lacasuri religioase, construite unul deasupra celuilalt, pornind de la primele ramasite ale locuitorilor Romei antice. Cele mai vechi ramasite amintesc focul ce a mistuit Roma in anul 64. Parcurgerea celor trei niveluri, chiar daca este facuta numai prin intermediul fotografiilor, ajuta la intelegerea evolutiei arhitecturii religioase in raport cu timpul si spatiul.

Arhitectura crestin-ortodoxa contemporana incepe sa adopte caracteristica arhitecturii catolice si anume acela de perpetua schimbare. Biserica 'moderna' se vrea in pas cu arhitectura 'moderna'/ contemporana/ a viitorului. Trecerea spre o astfel de arhitectura (si aici pornim de la premisa ca aceasta este, dupa toate semnele, tendinta actuala) se poate realiza numai in trei moduri- moduri teoretice. Dintre ele, unul singur este realizabil, si il vom analiza mai pe larg.

Varianta construirii stratificate, asemeni bisericii San Clemente, este desigur cea optima. De ce optima? Pentru ca pastreaza in sine caracterul de sacru generat de hierofanie dezvoltat in raport cu profanul timpului respectiv. Deasemenea, pastreaza in sine etapele evolutiei arhitecturii religioase de la cercul de pietre (prima 'dovada' a hierofaniei) pana in zilele noastre. O a doua posibilitate este cea a daramarii/ mutarii actualului lacas si construirea unui altuia in loc. Aceasta varianta este exclusa sau se regaseste partial (prin prisma mutarii) in varianta a treia, pe care o vom aborda in cele ce urmeaza.

Cea mai probabila modalitate de a 'realiza' arhitectura crestin-ortodoxa, in zilele noastre, este aceea de a construi pe un loc 'sfintit'. Aceasta practica insa nu transforma acel loc intr-unul sacru; prezenta sacrului nu s-a manifestat. O asemenea constructie ramane condamnata la rangul de simpla cladire, de 'piatra', apartinand fara doar si poate profanului. Din pacate, acesta pare a fi viitorul arhitecturii crestin-ortodoxe in Romania. Ca exemplu avem Biserica Neamului, pentru care nu a fost gasit inca un loc de ridicare in Bucuresti, chiar si in urma unor mutari succesive. Aceste mutari se datoreaza unor canoane, unor reguli impuse de om, ori acestea apartin profanului si nu pot influenta sacrul sau hierofania.

In incercarea sa de 'evolua', omul 'modern' uita ca ceea ce il difera de omul 'primitiv' sau cel 'de dupa Cristos' nu este intelegerea spatiului cosmic sau a universului inconjurator- Pamantul sferic e descris de Isaia in Biblie (Isaia 40:21-22 - "cercul Pamantului"). Omul modern incearca o viziune asupra sacrului prin explicatii ca cele din trilogia The Matrix, in care se poate trece dintr-un nivel in celelalt prin intermediul folosirii unei cabine telefonice. Astfel, omul modern banalizeaza sacrul si arunca manifestarea sa in uitare. Manifestarea sentimentelor de atractie si frica combinate, acea 'admiratie' pe care o traia omul odinioara la intrarea in 'templu' dispare. Biserica este acum o simpla constructie pe un loc sfintit, in care singurele lucruri ce amintesc de menirea ei sunt semnul crucii si cartea de rugaciuni.

Bibliografie:

Mircea Eliade, Sacrul si profanul, Humanitas, 1995
Rudolf Otto, Das Heilige, format electronic
Italy Online, San Clemente, format electronic

SPECTACOLUL ORASULUI

Sintagma din titlu este foarte des intalnita de 12 ani incoace. Semnificatiile ei sunt multiple, cu ramificatii in social si politic, in cultural, dar si in financiar. Ceea ce ne intereseaza insa este legatura ei cu proiectul de fata si, mai presus de asta, motivele din care aceste doua cuvinte sintetizeaza ideea proiectului.

Sub numele de 'Dotare culturala comunitara: Teatru experimental' ne-a fost prezentata, cu trei saptamani in urma, o tema de proiect cu totul noua. Ca in fiecare an, si acum proaspetii studenti ai anului 5 se asteptau la clasica 'Sala de sport', devenita lait-motiv al proiectarii primului semestru din acest an. Teatru experimental, sub forma intrarii, a siglei si a unor scheme compozitionale, a fost si tema Schitei de schita, ce s-a incheiat cu cateva zile in urma. Dar oare de ce este aceasta tema cu totul noua?

Raspunsul ne este furnizat de cele trei situri puse la dispozitie de Domnul Profesor impreuna cu Domnii Profesori-Asistenti: doua dintre ele, similare in unele privinte, denota o cerere de integrare a obiectului de arhitectura in configuratia orasului; cel de-al treilea permite o mai mare libertate in alegerea solutiei, aici accentul fiind pus pe obiectul arhitectural.

Dupa o studiere amanuntita a celor trei variante, m-am hotarat asupra celei de a doua, care mi s-a parut cea mai provocatoare din punct de vedere arhitectural. Prin tema se cerea, pentru Faza I, dezvoltarea PUD-ului precum si conturarea solutiei finale, ce avea sa fie detaliata in cadrul fazei cu numarul doi.

Am pornit in rezolvarea cerintelor de mai sus prin cateva vizite succesive la sit, prilejuri cu care am adunat un numar bun de fotografii ce aveau sa ma ajute in intelegerea spatiului urban. Dupa o analiza atenta a materialelor documentare puse la dispozitiei de biblioteca facultatii, am decis ca este momentul sa incep redactarea PUD-ului. Zis si facut; cateva zile mai tarziu, un numar de sase planse inglobau analiza de sit si exprimau o parere, sper cat mai obiectiva, a situatiei actuale a locului.

Pentru a rezolva partea a doua a cerintei Fazei I, am recurs la analiza filosofica. Un teatru cu deschidere catre urban, un teatru ce darama dar si pune in valoare (ma refer aici la cladirile deja existente pe sit), un teatru al orasului- deloc usor de obtinut o solutie in astfel de conditii. O prima abordare am avut-o pornind de la ideea ca spectacolul urban nu este interesant, si deci prezenta unor gradene deschise catre exterior, catre oras, nu era binevenita. Am hotarat ca, in cazul in care sunt prezente, aceste gradene sa reflecte interesul orasului pentru scena, pentru spectacol, spectacol ce avea sa se contureze ca o prelungire in exterior a spectacolului desfasurat in interior teatrului.

Concluziile de mai sus nu sunt insa rezultatul unei analize atente, perseverente - ele sunt grabite, superficiale si denota o lipsa de interes fata ce ceea ce inconjoara situl: orasul. Orasul si spectacolul pe care oamenii sai il 'pun in scena' in fiecare zi. De aceea am hotarat renuntarea la ideea gradenelor, care au fost inlocuite de o scena in aer liber ce comunica cu orasul. Aceasta este puntea de legatura ce face ca ansamblul meu (realizat din trei forme geometrice simple, ce deservesc trei grupuri de functiuni) sa se integreze in spatiul descris prin situl cu numarul 2.

Desi intalnita des in ultimii 12 ani, sintagma 'spectacolul orasului' descrie poate singurul spectacol la care participam sau suntem spectatori neintrerupt. Teatrele romanesti si-au pierdut parca din popularea de alta data- noile medii de acces la informatie, de divertisment precum Televiziunea sau Internetul au facut ca interesul romanului pentru spectacolul de teatru sa se diminueze pana la disparitie. Teatrul nu poate tine pasul cu morbiditatea Televiziunii sau cu obscenitatea Internetului pe care omul modern le prefera, lucru observat si de marele om de cultura Cornel Dinu, care afirma ca romanul are nevoie de "paine si circ".

CONSTANTINESCU ALEX GR 46

Fisa documentara comentata
care a stat la baza solutiei adoptate

La inceputul semestrului II al anului IV de studiu am primit un proiect cu titlul: HOTEL URBAN CU 350 DE LOCURI. Tema, intinsa pe 6 (sase) pagini m-a uimit la prima vedere. Am realizat apoi ca va fi un proiect complex, cel mai greu de pana atunci.

Prima etapa, cea de conturare a ideii, este si cea mai importanta, desi nu are numarul maxim de credite alocate. Un astfel de proiect isi poate gasi rezolvarea numai in urma unui studiu bine aprofundat, care sa transforme situl dat intr-un loc primitor pentru o constructie moderna.

Am pornit in cercetarea mea parcurgand pe jos, cu atentie, drumul dintre Facultatea de Arhitectura si strada Izvor colt cu Hasdeu, locul pentru care avea sa fie conceput proiectul. Ca intr-o adevarata calatorie initiatica, am fost purtat pe langa Parcul Izvor de care ma leaga amintirea unui proiect trecut, pe langa Casa Poporului, pentru ca in fata sa mi se deschida o perspectiva 'ingusta', cu o intersectie ciudata si cateva darapanaturi. Dupa ce am incercat fara succes sa traversez timp de cateva minute, mi-am luat inima-n dinti si, injurat copios de catre conducatorii auto, am zburdat dintr-o parte in alta a carosabilului.

Am privit din nou, cu atentie, tema si am dezaprobat incet din cap cele 3 stele propuse ale hotelului. Poate starea actuala a zonei imediat invecinate, acaparata de gunoaie, ori pur si simplu ziua mohorata m-au facut sa-mi plescai buzele gandind ca este exagerat. Dar proiectarea de urbanism poate face miracole, asa ca am plecat de la sit cu speranta ca dupa proiectarea acestui hotel sa urmeze o restructurare la nivel macro a intregii zone.

Aveam o luna intreaga la dispozitie, pentru o idee. O idee care sa respecte intru totul specificatiile temei si a tabelului anexat cu "Norme...", dar care sa si 'dea bine'. Am inceput sa studiez.

Primul lucru pe care l-am facut a fost sa particip la corecturile din atelier ale celorlalti colegi care, odihniti dupa o vacanta relaxanta, au gasit mai usor sa puna pixul pe hartie decat mine. Am vazut rand pe rand solutiile lor 'desfiintate' de catre domnii profesori asistenti, si am hotarat sa nu fac aceeasi greseala. M-am indreptat catre o sursa de informatie care nu mai poate fi ignorata in mileniul in care ne aflam: Internetul. Am inceput prin cautari simple, care s-au dovedit a fi si cele mai relevante. Am gasit multe exemple de hoteluri, care mai de care mai 'stelat' si toate proiectate pentru oameni cu venituri fabuloase. Formele organice, culorile extravagante, toate aminteau de coasta Americii, de lux, de fast si soare. In schimb, hotelul pe care il documentam avea nevoie de urban, de 3 stele, urmand a fi amplasat pe un sit ingust, neprimitor, autohton. Am continuat sa dau cu search-ul. La unul din ultimele click-uri, spre dimineata, pe la 4, am descoperit o imagine care mi-a captat atentia. Am tiparit-o si m-am culcat.

A doua zi am mers la domul profesor asistent, i-am aratat imaginea respectiva si dansul m-a indrumat si catre alte materiale documentare, care sa se incadreze in nevoia mea de 'rectangular'. Dupa ce am mai rasfoit si cateva reviste de Arhitectura, am inceput sa-mi conturez o idee.

Nu puteam insa sa-mi scot din minte imaginea de pe internet. Cu toate ca nu se potrivea sitului prin dimensiuni sau functionaliltate exterioara, rezolvarea interioara era logica si bine inchegata. Am dedus acest lucru din cele cateva perspective interioare care insoteau imaginea exterioara si m-am decis sa-mi construiesc propria idee, coreland imaginile tiparite cu cele din capul meu si cu cerintele temei.

Am fost foarte impresionat de ideea care a stat la baza acelui proiect de hotel pe care il vazusem, in fapt un exercitiu de formare a volumelor extrem de interesant. Voi incerca sa-l redau in cele ce urmeaza, fara a-mi insusi nimic din opera autorului.

[poza lipsa, nu afecteaza textul]

Aici s-a oprit documentarea mea, pe care am expus-o pe larg intr-un eseu ce il voi include in proiect sub titlul de "Fisa documentara comentata care a stat la baza solutiei adoptate". Mai departe au urmat corecturi la panou, modificari ale ideii in urma sfaturilor domnului profesor si a domnilor profesori asistenti, variante aditionale, realizarea conceputului cu ajutorul unui prieten care cunoaste mai bine decat mine programul AutoCAD si, in fine, punerea pe hartie a ideilor cu ajutorul imprimantei unei firme specializate.

Multumesc tuturor celor care m-au ajutat, domnului profesor Tanasoiu precum si domnilor profesori asistenti ai grupei 46 pentru indrumari, domnului profesor Ionescu, seful catedrei de design, pentru materialele puse la dispozitie, si colegelor mele Raluca Elena Dunca si Alexandra Mateescu pentru filmuletul realizat la sit, din care nu am inteles nimic, dar care m-a amuzat copios.

COVACI, Lipscani, Bucuresti
Alex Constantinescu, GR 46

O veche zicala populara spune ca omul sfinteste locul. Nu stim daca se face referire la fiecare om si spatiul in care isi petrece viata, sau la anumiti oameni care mai apoi au primit denumirea de preoti. Cum prima varianta pare a fi cea impartasita de numeroase dictionare lingvistice ale limbii romane, nu putem decat sa spunem ca intelepciunea poporului este contrazisa de realitatile lumii moderne.

Lucrarea de fata justifica in mare masura solutia proiectului de locuinta in spatiul urban bucurestean. Ajutat de bibliografia si notele de proiect, precum si indrumat de domnul profesor de atelier si de domnii profesori asistenti, am reusit sa duc la bun sfarsit un proiect complex, care s-a desfasurat pe parcursul a patru saptamani de scoala. Voi incerca in cele ce urmeaza sa explic alegerea mea pentru forma si dimensiunile imobilului, finisarea exterioara si, nu in ultimul rand, impartirea functionala. Planul de situatie atasat temei de proiect, cel care s-a aflat initial la baza cercetarilor mele, nu corespundea realitatii urbane. Mergand la sit, am observat evidente discrepante intre imaginea din plan, de pe foile temei, si situl propriu-zis.

Am parcurs cu greu zona Lipscanilor, zona intesata de comercianti stradali, care mai de care cu o reclama mai colorata pentru produsele variate expuse in soarele amiezii, pe tarabe. Desi zona imi este destul de cunoscuta, niciodata nu reusesc sa nu ma dezorientez de indata ce patrund in acest labirint al du-te-vino-urilor.

Ajuns in sfarsit pe strada Covaci, ma simt cuprins de un puternic sentiment de abductie, asemenea personajului lui Eliade din La Tiganci. Desi aproape pustie, strada intra in rezonanta cu zonele adiacente, pastrand ecoul eternului murmur specific comertului stradal. Nu departe de primele case zaresc numarul 13, o casa alba cu etaj, de curand renovata, care pastreaza, sub cochilia de calciu, spiritul unor vremuri demult apuse. In continuare zaresc un loc gol, ingradit cu sarma, care pare a fi exact locul indicat in tema. M-am apropiat si, dupa ce arunc o privire scurta in jur, ma strecor printre sarma ruginita si masinile parcate aiurea pe trotuar.

Privesc planul pe care il am in mana, privesc in jur; asemanari exista, dar ele palesc in fata deosebirilor majore. Spre nord-est, in dreapta privirii mele, cladirea de la numarul 19 face loc, in continuarea sa, unei curti interioare parca ascusa de privirele curiosilor. Alte modificari pe care le mai aplic planului sunt cele privind unele dimensiuni si in final, aspura formei generale a sitului.

Ies cu greu din cusca de fier a gardului ruginit si ajung din nou in strada Covaci, putin prafuit, dar cu datele generale schitate conform realitatii. Chiar in fata mea, la parterul casei de vizavi, se vand tablouri. Expus, in exteriorul cladirii, rezemat de geam, se gaseste tabloul unei fetite; un nud. Parca contrastand cu generalitatile strazii, ale vecinatatilor, magazinul mi-a readus in minte ideea de zona comerciala. Nu sunt oare Lipscanii locul unde daca vreun produs textil e prea mic, se mai lasa in timp, iar daca e prea lung, intra la apa?

Inca din clipa in care am parasit strada Covaci, am stiut ca relationarea cu vecinatatile se impune. Aceeasi observatie am primit-o si la atelier, cand domnul profesor ne-a indrumat sa realizam o comunicare vizuala intre locuinta proiectata si cele deja existente. Alte indrumari si cereri ale temei, pe care le-am respectat in proiect, au fost existenta spatiilor pentru acces, servicii si adiacente la parter, precum si cele legate de numarul etajelor, inaltimea maxima, dimensiuni impuse etc.

Patru saptamani si trei corecturi mai tarziu, predau un proiect cu o propunere de imobil pentru Covaci 15-17; cladirea, in forma de L, dialogheaza perfect cu spatiile aflate in vecinatate, pastreaza spiritul locului prin culorile alese in realizarea fatadei principale si se incadreaza perfect unui spatiu de o extraordinara valore istorica si arhitecturala. "Bucurestiul de alta data" face loc "Bucurestiului de azi", care pastreaza si transforma, conserva spatiul existent dar aduce linii noi, sperand sa castige ce e mai bun din intreg parcursul istoric al arhitecturii romanesti. Mai ramane sa sper la perfectiune, la o reflexie perfecta a frontului 'par' al Covaciului in ferestrele magazinelor de la parterul imobilului nou proiectat, din care sa lipseasca 'Portretul unei fetite'.

O sa postez cate gasesc, cand le gasesc. Astept comentarii avizate

"Este membru de partid, folosit cu aprobare in calitate de gazda casa de intalniri".
"In relatiile cu organele noastre adopta o atitudine deschisa, principiala, sprijinindu-ne in rezolvarea unor probleme specifice".

Frazele de mai sus apar in doua rapoarte ale Securitatii din '88, existente in "dosarul Sportul Studentesc", si se refera la Barbu Emil "Mac" Popescu, 71 de ani, fostul sef al "alb-negrilor" in perioada de glorie a generatiei Hagi - Mircea San­du. Ambele documente cuprind, de fapt, detalii din fisa personala a lui Popescu, necesare la vremea res­pectiva pentru avizarea pozitiva a cererii de deplasare in strainatate cu echipa de fotbal, in calitate de conducator de delegatie.

Locuinta semnalata ca "gazda casa de intalniri" era plasata in zona Cotroceni, acolo unde Mac Popescu sta si in prezent! In dictionarul Secu­ritatii, "gazda casa de intalniri" identifica un spatiu folosit pentru intreve­deri conspirative ale ofiterilor cu informatorii. Acest "parte­neriat" cu serviciile secrete comuniste e amendat in sensul legii actuale, fi­ind considerat un gen de colaborare.

Detalii despre adresa de domiciliu a lui Mac Popescu se furnizeaza si intr-o nota din iulie ‘86: "Locuieste aici impreuna cu familia intr-un apartament spatios din fondul locativ de stat primit cu sprijinul conducerii superioare de partid si de stat". Intr-un tabel cu personalul de la Sportul, in dreptul lui Mac Popescu apare si precizarea "FI". Codat, FI se traduce prin Fond Informativ, ceea ce presupune existenta unui dosar de urmarire informativa.